A fost învinsă de Anglia, dar Islanda a impresionat! Adversara României, lăudată de BBC. „O echipă încăpățânată și bine organizată!”
Islanda, adversara echipei naționale a României din semifinalele barajului pentru Campionatul European 2020, a fost învinsă de Anglia, scor 0-1, în Liga Națiunilor, dar rivalii „tricolorilor” au fost lăudați de BBC.
Chiar dacă n-a jucat căpitanul Aron Gunnarson, iar selecționerul rivalei României de la baraj nu i-a avut la dispoziție nici pe Gylfi Sigurdsson, Alfred Finnbogason, Berg Gudmundsson, Ragnar Sigurdsson și Kolbeinn Sigthorsson, Islanda le-a pus probleme englezilor și chiar a ratat șansa ca meciul să se termine 1-1 după ce Birkir Bjarnason a ratat un penalty în minutul 90+3.
A fost învinsă de Anglia, dar Islanda a impresionat
Evoluția jucătorilor Islandei a fost analizată de către jurnaliști de la BBC. „Anglia s-a străduit să câștige împotriva unei echipe încăpățânate și bine organizate a Islandei, însă am fost mai buni.
Cu excepția victoriei, au fost puține lucruri pozitive în jocul Angliei, dar totul trebuie pus și în contextul în care s-a disputat acest meci. A părut ca un amical cu porțile închise, așa că nu a fost surprinzător că Angliei i-a lipsit inspirația.
Islanda a fost provocatoare, ca întotdeauna, rigidă în apărare și i-a lipsit ambiția ofensivă, dorind doar să țină Anglia la distanță și poate să obține ceva pe contraatac. Au fost aproape cu acel penalty obținut târziu, dar Anglia a supraviețuit și a revenit cu o victorie la restartul calendarului internațional„, au scris jurnaliștii de la BBC, după Islanda – Anglia 0-1.
- Meciul Islanda – României va avea loc în semifinalele barajului pentru EURO 2020, la Reykjavik, joi, 8 octombrie, de la ora 21.45. Învingătoara se va duela în finală cu câștigătoarea din partida Bulgaria – Ungaria. Duelul dintre Islanda – România va fi Live Video Online pe ProSport.