Fostul antrenor Vincenzo Bearzot, selecționerul care a câștigat Cupa Mondială din Spania cu naționala Italiei, în 1982, a decedat, ieri, la vârsta de 83 de ani.
Bearzot s-a născut la 26 septembrie 1927, la Aiello del Friuli, și a murit ieri, la Milano, din cauza unei afecțiuni severe a oaselor. Deviza tehnicianului era: „Fotbalul este, înainte de toate, un joc”. Cariera fostului jucător a început în 1946, la Pro Gorizia, și s-a încheiat la Torino, în 1964. După patru ani a început să antreneze la Prato, însă Bearzot a rămas în memoria italienilor pentru perioada în care a stat pe banca Italiei. A început în 1969, la naționala de tineret, pe care a antrenat-o timp de șase ani, după care a fost numit selecționer al naționalei mari, unde a scris o importantă pagină de istorie. Cel mai longeviv selecționer din istoria Italiei (1975-1986) a cucerit în 1982 Cupa Mondială din Spania. Paolo Rossi: „A fost ca un tată pentru mine”
„Enzo Bearzot a fost unul dintre cei mai mari italieni ai scolului XX. A fost ca un tată pentru mine, lui îi datorez totul”, a declarat, plângând, Paolo Rossi. Fostul atacant, declarat cel mai bun jucător al CM 1982, a fost convocat de Bearzot pentru turneul final la doar două luni după ce și-a ispășit o suspendare de doi ani pentru implicarea într-un scandal cu meciuri trucate.
Bearzot este singurul selecționer al Italiei învins de România într-un meci oficial, la 16 aprilie 1983, la București (scor 1-0), în preliminariile CE din 1984
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER