Aerieni!** România trebuie să se pregătească pentru o abundență de centrări din partea Ungariei, în preliminariile CM 2014

Ungaria n-a reușit decât un 1-1 miercuri, pe teren propriu, în fața Bulgariei, într-un amical jucat la Gyor, pe un stadion luat cu asalt de 14.000 de spectatori. Cel mai bun om al gazdelor a fost portarul Adam Bogdan (24 de ani), care joacă în Premier League, la Bolton. Pe de altă parte, Turcia pare că se află într-un moment critic, după 1-2 cu Slovacia.

Folosind un 4-4-2 clasic cu Bulgaria, selecționerul Sándor Egervári le-a trasat jucătorilor săi o sarcină simplă: toate baloanele trimise către uriașul vârf de atac Adam Szalai (24 de ani, foto), care a și marcat golul maghiarilor, înainte de pauză! Astfel, atacantul lui Mainz, revenit după o accidentare la ligamente care l-a ținut pe bară în ultimul an, pare să-i fi luat fața lui Tamas Priskin în ofensiva Ungariei. Un mare câștig pentru maghiari este însă prestația portarului Adam Bogdán, care a salvat trei goluri ca și făcute și i-a scutit de rușine pe fundașii centrali Juhasz și Korcsmar, care s-au întrecut în gafe în repriza a doua. După ce Bogdan a fost înlocuit cu Kiraly, a venit și golul egalării (Bojinov 87).

TURCII O IAU DE LA ZERO

Naționala nou-instalatului Abdullah Avci (48 de ani) a dezamăgit la prima partidă pe 2012. Turcia a fost învinsă de Slovacia (1-2) chiar la Bursa, unde Toprak a marcat golul de onoare al gazdelor, în minutul 85. Adversara României se află în reconstrucție, iar Avci a păstrat doar patru titulari de la ultimul meci oficial, 0-0 pe terenul Croației. E vorba de portarul Sinan Bolat, fundașii Toprak și Erkin, dar și mijlocașul Realului, Nuri Șahin.

Meciuri amicale

Turcia – Slovacia 1-2
(Toprak 85 / Weiss 24, Stoch 39)
Danemarca – Rusia 0-2
(Șirokov 4, Arșavin 45)
Austria – Finlanda 3-1
(Janko 32, Harnik 54, Ivanschitz 73 – pen / Furuholm 89)
Croația – Suedia 1-3
(Olsson 44 – aut. / Ibrahimovic 13 – pen., Larsson 46 și 69)
Grecia – Belgia 1-1
(Salpingidis 9 / Chadli 32)
Elveția – Argentina 1-3
(Shaqiri 50 / Messi 20, 88 și 90+2 – pen)
Germania – Franța 1-2
(Cacau 90 / Giroud 21, Malouda 69)
Polonia – Portugalia 0-0
Irlanda – Cehia 1-1
(Cox 86 / Baros 50)
Italia – SUA 0-1
(Dempsey 55)
Slovenia – Scoția 1-1
(Kirm 33 / Berra 39)
Anglia – Olanda 2-3
(Cahill 85, Young 90 / Robben 57 și 90+1, Huntelaar 59)
El Salvador – Estonia 0-2
(Klavan 70, Kams 85)

Publicat: 02 03. 2012, 03:00
Actualizat: 02 03. 2012, 03:00