Afacerea de 7 stele cu care Cosmin Olăroiu vrea să dea lovitura în Dubai: „Doar tavanul are 40 și ceva de metri înălțime, e un concept mare de tot” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Valentin Sălăgean, fondatorul cunoscutului lanț de restaurante ”Trattoria Il Calcio din București, a dezvăluit în cadrul podcastului „TACLALE” că antrenorul Cosmin Olăroiu va deschide un restaurant de lux în Dubai.
Cosmin Olăroiu s-a asociat cu brandul de restaurante Amelia, care a apărut pentru prima dată în Beirut, capitala Libanului. Oli va deschide un astfel de restaurant însă în Dubai. Bucătăria acestuia este specializată pe preparate peruane, japoneze cu influențe mediteraneene.
„Oli m-a invitat la deschidere la restaurantul lui din Dubai. E un concept mare de tot, o companie mare. E un restaurant care e la Beirut și o să-l facă în toată lumea. E un restaurant cu tavan de 40 și ceva de metri înălțime”, a declarat Valentin Sălăgean în cadrul podcastului „TACLALE”.
Podcastul „TACLALE” în care a fost invitat Valentin Sălăgean poate fi urmărit integral pe site-ul cancan.ro, pe pagina de Facebook CANCAN și pe canalul de YouTube CANCAN.
5 ani de istorie pentru lanțul de restaurante Amelia
Lanțul de restaurante Amelia a apărut pentru prima dată într-o clădire veche de 500 de ani, care a fost renovată și transformată într-un Lounge Restaurant în urmă cu 5 ani. Este cunoscut drept un restaurant rafinat care oferă servicii de lux.
Restaurantul lui Cosmin Olăroiu ar urma să fie deschis în această lună în Address Sky View, Dubai. De altfel, Oli are o afacere de zeci de milioane de euro și la malul Mării Negre!
Cosmin Olăroiu (53 de ani) antrenează în prezent la Sharjah în Emiratele Arabe Unite, echipă pe care a preluat-o la 10 noiembrie 2021. De-a lungul carierei le-a mai pregătit pe FC Național, Steaua, Politehnica Timișoara, Al-Hilal, Al-Sadd, Al Ain, Al-Ahli, Jiangsu Suning, dar și naționala Arabiei Saudite.