Alejandro Sabella a fost numit selecționer al Argentinei în locul lui Sergio Batista, demis din funcție marți, a anunțat Federația Argentiniană de Fotbal, citată de AFP.
„Am luat decizia de a-l numi în funcție pe Alejandro Sabella în locul lui Sergio Batista”, a declarat José Luis Meiszner, secretar general al federației.
„Sabella știe că va avea parte de o perioadă de liniște, datorită anulării amialului cu România, iar debutul său pe banca Argentinei va avea loc în luna septembrie, în India, unde va întâlni Venezuela și Nigeria”, au mai precizat jurnaliștii de la Ole.
Fost antrenor la Estudiantes de la Plata alături de care a câștigat Copa Libertadores în 2009, Sabella (56 de ani) a jucat ca mijlocaș ofensiv la River Plate, Sheffield United și Leeds.
El antrena echipa arabă Al Jazira din iunie 2010.
Argentina urma să joace la 10 august un meci amical cu România, la inaugurarea Arenei Naționalei, însă Asociația Argentiniană de Fotbal (AFA) a anunțat, luni seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea partidei după demiterea selecționerului Sergio Batista.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER