Alertă în Germania în fața unei posibile calificări a Israelului la EURO 2024, în contextul bine cunoscut al războiului care se desfășoară în această perioadă între evrei și gruparea teroristă Hamas, din fâșia Gaza.
După cum se știe deja destul de bine, în Germania există o comunitate turcă foarte numeroasă și se presupune că reprezentanții ei, sau măcar o parte a lor, ar susține cauza palestiniană, „confiscată” în prezent de către teroriștii din Hamas, prin prisma faptului că au ca element comun cu palestinienii religia musulmană.
În plus, între Turcia și Israel există relații tensionate la cel mai înalt nivel de câțiva ani, diplomația de la Tel Aviv retrăgându-și trimișii de la Ankara relativ recent, un motiv în plus de îngrijorare pentru organizatorii Campionatului European din 2024.
Potrivit as.com, nemții și reprezentanții UEFA se tem că o eventuală calificare a naționalei Israelului la turneul final din vara anului viitor va genera necesitatea ridicării nivelului de securitate, atât pe stadioanele pe care ea ar urma să își dispute meciurile, cât și în orașele în care ar urma să ajungă simpatizanți ai ei.
Se presupune că în acest scenariu ar fi foarte posibil ca turcii, și în general musulmanii, din Germania să afișeze o atitudine mai mult decât ostilă față de israelieni, aspect care ar putea degenera chiar și în eventuale lupte de stradă sau, în cazuri extreme, în diferite atentate cu tentă teroristă.
Este cunoscut deja faptul că naționala Israelului își dispută pe teren neutru, în Ungaria, la Felcsut, meciurile considerate pe teren propriu din finalul campaniei de calificare la EURO 2024.
Miercuri seară, echipa pregătită de Alon Hazan a obținut un rezultat de egalitate, scor 1-1, în fața Elveției, iar sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 21:45, va da piept cu naționala României, într-un meci care ar putea tranșa lupta pentru primele două locuri în această grupă.
Atât pentru aceste două partide, cât și pentru cea pierdută recent în Kosovo cu scorul de 1-0, dar și în vederea celei din ultima etapă, din Andorra, israelienii și-au luat măsuri speciale de securitate, delegația lor fiind însoțită în permanență de către soldați și ofițeri Mossad.
Chiar și în contextul războiului cu Hamas, Israelul este în continuare destul de aproape de prima calificare din istorie la Campionatul European, eveniment ce ar aduce fără îndoială o mare bucurie pentru poporul evreu, mai ales în condițiile date.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER