Alex Mitriță a semnat cu Al Raed, echipă pregătită de Marius Șumudică, însă fotbalistul în vârstă de 27 de ani are de recuperat o sumă uriașă de la o altă formație care joacă în Arabia Saudită.
ProSport a aflat că Alex Mitriță a dat-o în judecată pe Al Ahli, echipă la care a jucat timp de un sezon, și speră să recupereze o sumă colosală.
Alex Mitriță a fost împrumutat de New York City la formația din Arabia Saudită pentru un sezon, însă fotbalistul care vrea să se retragă de la echipa națională a României nu a fost plătit de către șeicii care se află la conducerea lui Al Ahli.
Astfel, ProSport a aflat că fotbalistul vândut de Universitatea Craiova la New York City pentru 8 milioane de euro a apelat la ajutorul FIFA pentru a-și recupera salariile restante de la clubul din Arabia Saudită.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a profitat de faptul că a avut un regim special în Arabia Saudită datorită faptului că a fost jucător străin și a apelat la FIFA. Acesta a solicitat aproximativ 1,5 milioane de euro de la Al Ahli, iar arabii vor fi obligat să îi achite restanțele pentru a nu avea probleme cu forul internațional.
Cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro, Alex Mitriță a fost cedat de New York City la Al Ahli SFC în octombrie 2020 până în august 2021, perioadă în care fotbalistul în vârstă de 27 de ani a jucat în 30 de meciuri, a dat patru goluri și a oferit cinci pase decisive.
Pe parcursul carierei, Alex Mitriță a jucat pentru FCSB, CS Turnu Severin, Al Ahli, PAOK Salonic, Delfino Pescara, New York City, Farul Constanța, Universitatea Craiova și Pescara Primavera.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER