Alexandru Cicâldău, debut spectaculos la Galatasaray! Românul a înscris din penalty în meciul cu Giresunspor | VIDEO
Alexandru Cicâldău a debutat în tricoul lui Galatasaray la meciul jucat de formația lui Fatih Terim cu Giresunspor, scor 0-2.
Giresunspor – Galatasaray s-au întâlnit în prima etapă din sezonul 2021 – 2022 din Superlig, luni, 16 august, iar Alexandru Cicâldău a bifat prima prezență în tricoul grupării din Istanbul.
Chiar dacă a semnat cu Galatasaray pe 24 iulie, internaționalul român i-a câștigat încrederea lui Fatih Terim și a fost titularizat cu Giresunspor, iar fostul mijlocaș al Universității Craiova nu l-a dezamăgit.
Alexandru Cicâldău, debut spectaculos la Galatasaray
Galatasaray a deschis scorul în minutul 31 al meciului cu Giresunspor, prin golul lui Diagne, iar tot fostul fotbalist al lui Juventus și West Brom a ratat un penalty în minutul 40.
Trupa din Istanbul a mai obținut un penalty în prelungirile primei reprize, iar Fatih Terim l-a desemnat pe Alexandru Cicâldău să execute lovitura de la 11 metri, toate acestea pentru a-i da încredere. Internaționalul român a executat fără emoții și l-a învins pe Kocuk. Cicâldău a stat pe teren până în minutul 83.
Echipele de start de la Giresunspor – Galatasaray:
yGiresunspor: Kocuk – Douglas, Pelupessy, Tut, Yavru – Fontanilla – Sankhare, Balde, Flavio, Bilazer – Serginho
Galatasaray: Muslera – Boey, Luyindama, Marcao, Van Aanholt – Kutlu, Antalyali – Feghouli, Cicâldău, Akturkoglu – Diagne
Alexandru Cicâldău a ajuns la Galatasaray în perioada de mercato din această vară, după ce turcii i-au plătit lui Mihai Rotaru 6,5 milioane de euro pentru internaționalul român care fusese cumpărat de Universitatea Craiova cu 1 milion de euro.
Galatasaray este prima echipă din străinătate la care joacă Alexandru Cicâldău, după ce pe parcursul carierei a evoluat pentru Viitorul, actuala Farul Constanța și Universitatea Craiova.
- 6,5 milioane de euro este cota lui Alexandru Cicâldău, conform transfermarkt.com
- 14 selecții are Alexandru Cicâldău la echipa națională a României