Globalizarea impusă de Sepp Blatter, președintele FIFA, și în fotbal dă din ce în ce mai multe roade. Exotica națională din Noua Zeelandă s-a calificat la Cupa Mondială după ce a trecut în baraj de „puternica” Bahrain. Wellington. Sâmbătă, 14 noiembrie 2009. După ce în preliminarii temutele Fiji, Vanuatu și Noua Caledonie fuseseră învinse de „All Whites”, Bahrainul era ultima redută în calea fericirii Noii Zeelande. Și cei 35.194 de spectatori, cea mai mare asistență la un meci de fotbal din această țară, au trăit o zi istorică. După 0-0 în tur, „All Whites” au învins cu 1-0 și, după 28 de ani, se întorc la un turneu final. „Acești jucători au făcut totul pentru a atinge obiectivul. Ni s-a îndeplinit un vis”, a spus selecționerul Ricki Herbert, care în 1982 era fundaș de bază al naționalei la Mondialul spaniol. Coincidențele nu se opresc aici. Tot în 1982, antrenorul secund al Noii Zeelande era nimeni altul decât tatăl lui Fallon, autorul unicului gol, care l-a transformat dintr-un fotbalist oarecare într-un erou național. Absența lui Moss,norocul Noii Zeelande Și totuși, acum nu s-ar mai fi vorbit despre calificarea la CM dacă portarul Paston nu ar fi apărat un penalty, la 1-0 pentru echipa sa. „Coechipierii tot încercau să-mi spună în ce parte să mă arunc, dar nu i-am ascultat. Am ghicit singur colțul”, a spus Paston, care a fost titularizat doar pentru că Glen Moss, fostul goalkeeper al lui Dinamo, care a dus greul în preliminarii, era suspendat. Noua Zeelandă nu vine cu lecțiile neînvățate în Africa de Sud. În acest an, „All Whites” au participat la Cupa Confederațiilor, în calitate de campioni ai Oceaniei. Rezultatele au trecut pe planul secund (0-5 cu Spania, 0-2 cu Africa de Sud și 0-0 cu Irak), ce a contat a fost prezența, alături de câteva dintre marile echipe ale lumii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER