„All whites” în Africa de Sud

Globalizarea impusă de Sepp Blatter, președintele FIFA, și în
fotbal dă din ce în ce mai multe roade. Exotica națională din Noua
Zeelandă s-a calificat la Cupa Mondială după ce a trecut în baraj
de „puternica”
Bahrain.
Wellington. Sâmbătă, 14 noiembrie 2009. După ce în preliminarii
temutele Fiji, Vanuatu și Noua Caledonie fuseseră învinse de „All
Whites”, Bahrainul era ultima redută în calea fericirii Noii
Zeelande. Și cei 35.194 de spectatori, cea mai mare asistență la un
meci de fotbal din această țară, au trăit o zi istorică. După 0-0
în tur, „All Whites” au învins cu 1-0 și, după 28 de ani, se întorc
la un turneu final. „Acești jucători au făcut totul pentru a atinge
obiectivul. Ni s-a îndeplinit un vis”, a spus selecționerul Ricki
Herbert, care în 1982 era fundaș de bază al naționalei la Mondialul
spaniol. Coincidențele nu se opresc aici. Tot în 1982, antrenorul
secund al Noii Zeelande era nimeni altul decât tatăl lui Fallon,
autorul unicului gol, care l-a transformat dintr-un fotbalist
oarecare într-un erou național.

Absența lui Moss,norocul Noii Zeelande
Și totuși, acum nu s-ar mai fi vorbit despre calificarea la CM dacă
portarul Paston nu ar fi apărat un penalty, la 1-0 pentru echipa
sa. „Coechipierii tot încercau să-mi spună în ce parte să mă arunc,
dar nu i-am ascultat. Am ghicit singur colțul”, a spus Paston, care
a fost titularizat doar pentru că Glen Moss, fostul goalkeeper al
lui Dinamo, care a dus greul în preliminarii, era suspendat.
Noua Zeelandă nu vine cu lecțiile neînvățate în Africa de Sud. În
acest an, „All Whites” au participat la Cupa Confederațiilor, în
calitate de campioni ai Oceaniei. Rezultatele au trecut pe planul
secund (0-5 cu Spania, 0-2 cu Africa de Sud și 0-0 cu Irak), ce a
contat a fost prezența, alături de câteva dintre marile echipe ale
lumii.