Brazilia va întâlni Olanda, care a eliminat-o în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, în meci amical, la 4 iunie 2011, a anunțat președintele Federației Braziliene de Fotbal (CBF), Ricardo Teixeira.
Meciul se va juca pe unul din cele 12 stadioane reținute în vederea Cupei Mondiale din 2014, din Brazilia.
Federația Braziliană a confirmat și meciurile amicale cu Franța, la 9 februarie, pe Stade de France, și cu Germania, în 10 august, la Stuttgart.
În luna iulie, naționala Braziliei va juca la Copa America, unde va încerca obținerea celui de-al treilea succes consecutiv.
Olanda a învins Brazilia, scor 2-1, la 2 iulie, la Port Elizabeth, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER