Andriy Yarmolenko, în lacrimi după ce a marcat pentru West Ham! Starul naționalei Ucrainei a impresionat un întreg stadion. Cum au reacționat fanii și colegii atacantului
Jucătorii din Ucraina trec prin momente grele în timpul războiului declanșat de Vladimir Putin, dovadă și reacția lui Andriy Yarmolenko, după golul marcat duminică în tricoul lui West Ham.
Vârful a reușit să înscrie în victoria londonezilor cu Aston Villa, scor 2-1, iar un întreg stadion i-a scandat numele lui Yarmolenko, care a început să plângă în timp ce era îmbrățișat de colegi.
Conflictul este departe de a se încheia. Soldații trimiși de Vladimir Putin nu mai țin cont de reguli și atacă fără rezerve obiectivele civile, până acum fiind bombardate inclusiv blocuri de locuințe sau grădinițe.
Scene emoționante în Premier League! Ucraineanul Andriy Yarmolenko, în lacrimi după ce a marcat pentru West Ham
Andriy Yarmolenko s-a îndreptat spre fani după golul marcat împotriva lui Aston Villa. Felicitat imediat și de colegi, fostul jucător al Borussiei Dortmund a izbucnit în lacrimi, cu gândul la războiul din Ucraina.
Revenit la West Ham după ce a luat o pauză, afectat de conflictul din țara natală și preocupat să-și salveze familia, Yarmolenko s-a întors în Anglia extrem de motivat și a marcat primul gol al echipei sale, în minutul 70.
După ce a contribuit decisiv la victoria echipei sale, care s-a impus cu scorul de 2-1, Andriy Yarmolenko a fost declarat omul meciului West Ham – Aston Villa.
- 32 de ani de are Andriy Yarmolenko
- 3,5 milioane de euro este cota atacantului, conform Transfermarkt