Selecționerul Italiei, Antonio Conte, și căpitanul Gianluigi Buffon au boicotat votul pentru desemnarea câștigătorului Balonului de Aur 2015, deoarece portarul echipei Juventus Torino nu a fost inclus în lista lărgită cu 59 de jucători pentru trofeu, a anunțat, marți, Gazzetta dello Sport.
Conform sursei citate, cei doi au boicotat votul pentru desemnarea câștigătorului Balonului de Aur 2015 la decizia Federației Italiene de Fotbal.
Protestul vine ca urmare a faptului că Buffon, care a câștigat titlul în Italia și a ajuns în finala Ligii Campionilor, nu a fost inclus în lista lărgită în care au fost înscriși alți portari, belgianul Thibaut Courtois (Chelsea Londra), germanul Manuel Neuer (Bayern Munchen), care a fost inclus în echipa anului 2015, spaniolul David De Gea (Manchester United), chilianul Claudio Bravo (FC Barcelona) și columbianul David Ospina (Arsenal Londra).
Fotbalistul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona) a câștigat Balonul de Aur pentru a cincea oară în carieră, luni seară, în cadrul galei FIFA de la Zurich, el obținând 41.33 la sută din voturi și fiind urmat de Cristiano Ronaldo, cu 27.76 și Neymar cu 7.86 la sută.
Ultimele șapte ediții ale Balonului de Aur au fost câștigate de Messi (patru) și Ronaldo (trei). Anul trecut, trofeul a fost obținut de Ronaldo.
Messi a mai câștigat Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011 și 2012.
Trofeul a fost înmânat de fostul internațional brazilian Kaka.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER