FIFA continuă să spună „nu” tehnologiei pe terenul de joc. Ultima propunere, înaintată de FIFA Task Force 2014, un organism al cărui rol e, teoretic, creșterea atractivității fotbalului, vizează interzicerea pe banca tehnică, la următorul Mondial, a gadgeturilor moderne, precum iPhone-urile sau iPad-urile.
Într-un moment în care partidele de fotbal pot fi recepționate și pe telefonele mobile moderne, FIFA nu vrea ca unii antrenori să beneficieze de anumite avantaje. Precum posibilitatea de a revedea o fază, de a le arăta jucătorilor unde și cum au greșit, la pauză, sau de a pune presiune pe un arbitru imediat după o fază teoretic controversată, în direct, dar care pe video e mult mai clară. Așa că FIFA Task Force 2014 are printre propunerile de pe masa de lucru interzicerea gadgeturilor moderne, pentru antrenori, la următorul Mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER