După ce a ieșit cu capul sus din înfruntarea cu Anglia, antrenorul Andorrei a prins curaj. David Rodrigo susține nici mai mult nici mai puțin că ar putea antrena selecționata Albionului mult mai bine decât titratul antrenor italian.
Rodrigo a fost enervat de afirmațiile de după meci ale lui Capello, care a acuzat stilul prea defensiv al micuței naționale care se află pe locul 186 în lume.
"Domnul Capello a spus că nu înțelege cum o echipă precum Andorra, deși e condusă cu 2-0, joacă tot defensiv. Pot să-i transmit domnului Capello că poate să încerce să antreneze Andorra și eu o să încerc să conduc Anglia. Sunt sigur că voi învinge Andorra cu mai mult decât 2-0. Totuși, nu ușor să joci împotriva Angliei, i-am împiedicat să conducă până la pauză. Deși am fost învinși, pot spune că am obținut o victorie morală", a declarat David Rodrigo, pentru presa engleză.
Pentru a-l înțepa și mai mult pe Capello, antrenorul Andorrei a mai declarat că principala favorită la calificarea la Mondialul din 2010 din grupa a este naționala Croației, selecționata care i-a lăsat pe englezi în afara lui EURO 2008 și echipa pe care aceștia o vor înfrunta miercuri, în cea de-a doua partidă din preliminarii.
Andorrezii au avut însă și un motiv de fericire, după disputa cu vedetele multimilionare ale lui Capello. Amatorii din micuțul principat dintre Spania și Franța au reușit să facă schimb de tricouri cu Terry, Lampard sau Rooney, lucru care nu s-a întâmplat și acum 18 luni, la ultima întâlnire dintre cele două echipe.
Anglia a învins, sâmbătă, Andorra, în deplasare, scor 2-0, după ce la pauză scorul era egal, 0-0. Omul decisiv al lui Capello a fost J. Cole, care a reușit o dublă, în minutele 49 și 55.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER