Ar fi un adevărat cutremur la PSG! Șeicii iau în calcul să îl demită pe Mauricio Pochettino, după doar 6 luni!

Mauricio Pochettino este antrenorul dorit de Manchester United pentru sezonul viitor!
Vezi galeria foto - 4 poze

Tehnicianul Mauricio Pochettino ar putea fi demis de șeicii de la PSG, din cauza rezultatelor slabe din ultima perioadă, care au dus la compromiterea obiectivelor, atât pe plan intern, cât și european.

Argentinianul este la doar două partide distanță de a rata titlul în Ligue 1 cu PSG, după ce campioana Franței a fost eliminată și din semifinalele Ligii Campionilor de către cei de la Manchester City.

Gruparea de pe Parc des Princes a câștigat de 7 ori titlul în Franța în ultimele 8 sezoane, iar eșecul din acest an ar fi un dezastru.

Mauricio Pochettino se află în pericol de a fi demis de la PSG!

Tehnicianul sud-american a fost numit în ianuarie 2021 la cârma celor de la PSG, în speranța că va reuși să aducă pe Parc des Princes trofeul UEFA Champions League.

Cu toate acestea, lucrurile nu au decurs deloc așa cum au plănuit șeicii și, după eliminarea din semifinalele UCL, în fața celor de la Manchester City, gruparea pariziană este foarte aproape de a pierde și titlul din Ligue 1.

Pochettino încearcă să rezolve problemele celor de la PSG prin aducerea unor jucători care să se plieze pe filozofia sa de joc, lucru care însă va putea fi realizat doar după finalul acestui sezon.

Rămâne de văzut dacă șeicii din Qatar vor mai avea răbdare până în sezonul viitor cu actualul manager al celor de la PSG. Presa din Franța a speculat în aceste zile cu presiunea tot mai mare care apasă pe mandatul lui Pochettino.

Publicat: 12 05. 2021, 11:00