În urmă cu patru ani, un ziarist și un fotoreporter de la ProSport pătrundeau în universul îmbibat cu ideologie pur comunistă de la Phenian, capitala Coreei de Nord. Dorin Chioțea și Cosmin Moței au primit acceptul de a participa, pe cel mai mare stadion funcțional din lume, la spectacolul uimitor prin care nord-coreenii își glorifică liderii!
Cel mai mare stadion funcțional din lume se află în Coreea de Nord, un loc unde fotbalul s-a remarcat în urmă cu peste 40 de ani, când naționala nord-coreeană a atins „sferturile” Mondialului din 1966. Arena se numește „1 Mai”, are 150.000 de locuri pe scaune individuale, ferite de intemperii, și este unul din simbolurile Phenianului, capitala RPD Coreene. Ea este folosită de ani buni doar pentru spectacole impresionante, în care se glorifică cel mai controversat regim politic din lume. Arată ca o parașută gigantică, fiind situată pe insula Rungna de pe fluviul Taedong. A fost gata în mai 1989.
Când ceața creată în fiecare zi de aburii celui mai mare râu din Coreea de Nord se așterne ca o perdea deasupra orașului, stadionul pare că face parte din natură, nu că a fost creat de mintea și de inima omului. Ai senzația că e o floare de lotus modificată genetic, care stă locului pe apa curgătoare. Acoperișul ajunge la 60 metri deasupra gazonului natural, de cea mai bună calitate, care e înconjurat de o pistă de atletism lată de zece metri și lungă de 400. Construcția este, de fapt, un complex gigantic, arătos și ultramodern, pe care toate puterile industriale ale planetei îl invidiază. Sub tribune există săli de refacere și de antrenament, vestiare, o piscină, bazine, saune și chiar și un hotel de patru stele. Zece lifturi de mare capacitate deservesc spectatorii și sportivii care se pregătesc acolo.
Pentru străini un bilet costă între 50 și 300 de euro
Am avut șansa să fim spectatori pe „1 Mai” într-o noapte senină, martori la Arirang, spectacolul gigantic creat de peste 100.000 de oameni care își glorifică conducătorii într-un fel unic. Arirang e un cuvânt intraductibil, nume propriu ce semnifică o stare spirituală în care binele, prosperitatea, moralitatea, curajul și alte caracteristici pozitive umane îți domină ego-ul primăvara și toamna, atunci când natura renaște, respectiv când ne dăruiește totul. Pentru străini biletele costă între 50 și 300 de euro, iar locurile sunt la tribuna I, ultimele rânduri fiind cele mai scumpe. Intrarea e controlată strict, la fel și posibilitatea de a fotografia construcția din afară, când în jurul ei se află mii de „actori” care fac ultimele repetiții. Zi de zi, între 15 aprilie și 20 mai, respectiv între 15 august și 10 octombrie, marele stadion e plin ochi, pentru că show-ul se reia astfel încât niciun locuitor al capitalei să nu-l piardă.
Când intrăm printr-un tunel de la tribuna I, rămânem uimiți din prima secundă. Pe partea opusă, 30.000 de oameni ocupă toate scaunele ținând în brațe bucăți colorate de carton, coordonați prin semne de „dirijori” aflați la nivelul gazonului. Câte un zumzet scurt, ca o foșneală, se aude din când în când, înainte de marele show. Secundele trec, apoi luminile se sting. Începe spectacolul! E greu de descris ceea ce simțim. Fotografiile nu surprind mare lucru. Arirangul de pe „1 Mai” trebuie trăit live, pentru că e unic în lume. Din start frapează acustica excepțională și coregrafia perfectă, imposibil de imitat de vreo galerie. Tribuna din fața noastră, lată de circa 200 metri și înaltă cât un bloc de 15 etaje, este un uriaș puzzle plin de viață, care pare dirijat de computer. Nu contează că 90% din cele circa două ore sunt dedicate Marelui Conducător Kim Ir Sen, mort din 1994, și generalului Kim Jong Il, fiul său, lider absolut în Coreea comunistă. Important e entuziasmul, esența sufletească a oamenilor care sunt transfigurați de plăcerea execuției fără cusur.
Pe gazon năvălesc sincronizat mii de dansatori, care rezonează impecabil cu cei care schimbă cartoanele colorate. Piesa se desfășoară în cinci episoade, fiecare având mai multe acte. Denumirile doar le înșirăm în parte, iar cei care au prins la noi Epoca de Aur ne înțeleg concretețea: Steaua Coreei, Armata Patriei, Mulțumim Generalului, Marea Schimbare, Unitate de Monolit, Țara Noastră Prosperă etc. Ghizii pe care-i avem traduc cu smerenie, iar noi ne mirăm în gând cum e posibil un așa cult al personalității. Suntem în 2007, teleportați parcă într‑un trecut de ale cărui fantome și reflexe ne-am fi dorit să scăpăm. Pe cât de mult frapează scopul, pe atât de tare uimește impecabilul. Asta rămâne după ce dai la o parte ura și politica, dureros de prezente în viața unui popor segregat. Acrobațiile și efectele speciale îți fac pielea „de găină”
Toți turiștii străini sunt cu pielea ca de găină și cu gurile căscate. Celebrele musical-uri americane sunt niște glume în fața gigantismului la care suntem spectatori. Avem în fața ochilor un film la scară imensă. Privim la un LCD uriaș, tridimensional, în care pixelii sunt oameni, culorile și formele se succed amețitor fără ca măcar o singură plăcuță să fie nelalocul ei. Din neant apar scene mobile ce poartă slogane comuniste, lasere, imense fântâni arteziene, jocuri de lumini, proiecții video gigantice care înfățișează peisaje superbe, chipurile celor mai iubiți fii ai poporului, imagini în mișcare din lupta împotriva cotropitorilor. Costumele dansatorilor de pe gazon sunt superbe, iar jocul de scenă al copiilor profund și foarte matur. Magnificele flori de magnolii devin păsări cântătoare, care se transformă în munți și cascade, care devin „secera, ciocanul și stiloul”, logo-ul Partidului Muncii. Iarba suprapopulată e un goblen mișcător, în care „ochiurile” sunt corpuri umane. Vedem dansatoare care jonglează ștrengăresc cu săbii de alamă, îmbrăcate în deux-piece-uri sexy de polițiste, balerini de vârste fragede în stare să execute exerciții dificile, circari desăvârșiți sau coruri cu voci care-ți taie respirația. Totul multiplicat de sute, de mii de ori, întrucât, repetăm, e vorba de un montaj la scară imensă.
Zeci de fire traversează stadionul la înălțimi între 50 și 60 de metri și nu știm de ce. Pe final, ne dumirim: gimnastica acrobatică își intră în rol și ne întrebăm cum de oamenii ăia nu sunt campioni mondiali la așa ceva. Din înaltul stadionului curg acrobați pentru care bungee-jumpingul nu mai are secrete, trecând unul pe lângă altul la distanțe minime. Urmăriți de reflectoare, alții par propulsați din tunuri virtuale, traversând cu circa 100 km/h, la 50 m înălțime, stadionul de la o peluză la alta. Trecem în revistă piramide umane înalte de 5-6 indivizi și niște numere la trapez sau pe sârme suspendate toate la 60 m care se sfârșesc simultan cu căderi spectaculoase în gol. Aproape de gazon, când toți așteptam cu mâinile la gură ca acei oameni să se zdrobească de sol, a apărut surprinzător o plasă imensă care ne-a ușurat sufletele. Cu speranță în ei, coreenii vin la stadion pe jos sau în camioane
Finalul este apoteotic, participanții intrând în formație pe gazon. Aveam lacrimi în ochi. Da, lăcrimam de emoție în fața acestei munci colosale a unor persoane pentru care perfecțiunea nu mai e o țintă. Ne înclinăm în fața lor, pentru că i-am văzut trudind tenace cât e ziua de lungă. Înfometați, stând la un picnic forțat în jurul arenei cu ce au la pachet, sculați cu noaptea-n cap pentru a fi încărcați în camioane, acești oameni dopați cu ideologie arată lumii că au calități și că nu merită să fie considerați doar o turmă de roboți. Da, nord-coreenii merită stimați. Îi respectăm cu atât mai mult cu cât șefii statului lor nu dau doi bani pe ei, forțându-i să creeze un megashow de neuitat pornind de la niște idei grotești și egoiste. Umblă în uniforme pe stradă, mănâncă toți la cantine sociale, suferă pe nedrept din cauza unui embargou internațional criminal și nu sunt liberi în propria lor țară. Asta e realitatea hâdă generată de o stăpânire autistă. Și totuși, în acel loc volatil ca eterul, închisă într-un stadion imens, înconjurată de gărzi vigilente, ascunsă în suflete triste, păstrată doar pentru propriile euri, trăiește timid speranța. Am detectat-o cu greu, dar ea există.
17 ani a fost Kim Jong-il conducătorul Coreei de Nord, el începându-și mandatul pe 8 iulie 1994
200 de mii de prizonieri politici avea Coreea de Nord în 2004, conform unui raport întocmit de Statele Unite ale Americii, record absolut în lume
28 de ani are Kim Jong-un, urmașul lui Kim Jong-il la conducerea Coreei de Nord
3,2 milioane de locuitori are Phenian, capitala Coreei de Nord și cel mai mare oraș al țării
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER