Reprezentativa Argentinei s-a calificat în semifinalele Copei America, după ce a învins la loviturile de departajare, scor 5-4, selecționata Columbiei, vineri, la Vina del Mar (Chile).
La finalul celor 90 de minute de joc scorul a fost egal, 0-0.
La loviturile de departajare pentru Argentina au marcat Messi, Garay, Banega, Lavezzi și Tevez, în timp ce Biglia și Rojo au ratat.
Pentru Columbia au transformat Rodriguez, Falcao, Cuadrado și Cardona, în timp ce Muriel, Zuniga și Murillo au ratat.
În semifinale, Argentina va întâlni învingătoarea din meciul dintre Brazilia și Paraguay care se dispută astăzi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER