AS Roma, echipa lui Jose Mourinho, s-a înțeles cu Chelsea Londra pentru transferul lui Tammy Abraham! Atacantul ar prefera să plece, însă, la rivala Arsenal
Chelsea Londra s-a înțeles cu AS Roma pentru transferul lui Tammy Abraham și nu vrea să negocieze cu rivala Arsenal pentru atacant.
Gruparea de pe Stamford Bridge a ajuns la un acord cu echipa portughezului Jose Mourinho și acum capitolinii negociază cu vârful londonez.
Tammy Abraham va negocia cu AS Roma transferul de la Chelsea Londra, după ce cluburile au ajuns la un acord
Campioana Europei a ajuns la un acord cu AS Roma pentru transferul lui Tammy Abraham contra sumei de 40 de milioane de euro. Înțelegerea conține și o clauză de răscumpărare și managerul general al capitolinilor, Tiago Pinto, este așteptat la Londra pentru a finaliza mutarea.
Cu toate acestea, însă, Tammy Abraham nu se grăbește să ia o decizie legată de viitorul său și ar prefera un transfer la rivala londoneză Arsenal.
„Tunarii” nu au făcut încă nicio ofertă pentru fotbalistul de 23 de ani, deși sezonul de Premier League debutează vineri, și trebuie să își vândă vedeta Alexandre Lacazette pentru a-i face loc internaționalului englez în prima echipă și pe nota de plată a salariilor de pe Emirates.
Cei de la Arsenal sunt încrezători că Abraham vrea să ajungă la echipa lui Mikel Arteta și că termenii săi personali nu vor fi o problemă.
Chelsea nu dorește să întărească una dintre rivalele din Londra cu care luptă pentru un loc în Big Six și vrea ca Abraham să plece la AS Roma.
Italienii tocmai i-au permis lui Edin Dzeko să se transfere la Inter Milano ca înlocuitor al belgianului Romelu Lukaku și așteaptă un răspuns de la Abraham până la finalul acestui weekend sau se vor orienta către alte ținte.
În mod ironic, Lacazette a fost oferit atât celor de la AS Roma, cât și Interului, dar în prezent nu se află pe lista de priorități a niciunuia dintre cluburi.