Președintele Barcelonei, Joan Laporta, nu vrea să mai aștepte finalul de sezon din LaLiga și a început deja demersurile pentru a-l convinge pe starul argentinian Leo Messi să rămână pe Camp Nou, iar pentru acest lucru vrea să îi ofere un contract care să stipuleze un salariu pe viață.
Cu toate acestea, căpitanul catalan și-a construit un calendar bine pus la punct pentru negocierile de prelungire ale înțelegerii sale cu gruparea blaugrana.
El se concentrează momentan doar asupra obiectivelor sale sportive care i-au mai rămas în acest sezon.
Căpitanul Barcelonei, care a beneficiat pentru prima oară în acest sezon de câteva zile libere în care a putut să se odihnească, are în fața sa al 11-lea trofeu de campion (cu doar unul în spatele recordului deținut de legendarul Gento), al 8-lea trofeu Pichichi pentru cel mai bun marcator din LaLiga și cea de-a 7-a Cupă a Regelui Spaniei, cu care l-ar egala pe Gainza. Acestea sunt obiectivele sportive pe care le poate atinge în acest sezon.
Pe lângă toate acestea, el va încerca să ia parte la o negociere contractuală în care, așa cum se știe deja, va acorda prioritate proiectului sportiv al Barcelonei pentru sezonul 2021-22.
Messi este conștient de situația economică a clubului catalan, mai ales acum în plină pandemie de coronavirus, și, mai mult ca oricând până acum în cariera sa blaugrana, proiectul sportiv va prevala mai presus de orice.
Ceea ce vrea să vadă el la Joan Laporta este ambiția unui proiect care, așa cum a spus președintele, va aduce înapoi trofeul UEFA Champions League Barcelonei. Echipa catalană nu a mai câștigat titlul de regină a Europei din 2015.
Începutul discuțiilor pentru reînnoirea înțelegerii lui Messi nu se rezumă doar la sosirea lui Jorge Messi la tratative, care încă nu se află la Barcelona.
De fapt, întrevederile dintre jucător și președintele Joan Laporta ar putea avea loc fără a fi nevoie ca Jorge să fie la Barcelona și aproape sigur decizia argentinianului va fi luată cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul LaLiga.
Unele surse din cadrul clubului au afirmat chiar că problema prelungirii contractului lui Messi ar putea avansa mai repede decât se așteptau mulți, dar pentru moment nu se înregistrează progrese semnificative.
Surse apropiate conducerii de pe Camp Nou vorbesc, de asemenea, conform presei catalene, că jucătorul ar putea fi convins să continue la Barcelona cu un contract atractiv din punct de vedere financiar, care ar putea fi pe viață.
Asocierea mărcii Messi cu marca Barcelona pe viață a fost un obiectiv declarat public al tuturor celor trei candidați la președinția catalanilor. Drept urmare, Joan Laporta rămâne fidel acestei idei, care ar putea aduce multe beneficii de ordin financiar și de imagine clubului blaugrana.
Messi ar putea avea un salariu pe viață la Barcelona, care să le permită catalanilor să amâne anumite plăți pe care le au de făcut, inclusiv cele care îi sunt datorate acum starului argentinian.
Leo Messi ar înceta să mai primească bani de la Barcelona pentru anii în care a jucat la alte echipe doar dacă va decide să-și încheie cariera profesionistă în Statele Unite sau Qatar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER