Managerul echipei Manchester City, Roberto Mancini a declarat că Wayne Bridge ar accepta, în urma accidentării concurentului său pe postul de fundaș stânga, Ashley Cole, să evolueze în echipa națională a Angliei, alături de John Terry.
„Wayne Bridge dorește să joace pentru Anglia. Dacă va fi selecționat, va juca. Nu mi-a spus niciodată că nu va mai juca pentru naționala Angliei. Este important pentru orice jucător să evolueze la Cupa Mondială. Este important pentru cariera lor, cu atât mai mult dacă evoluează ca titular”, a spus Mancini.
Bridge tocmai a revenit după o accidentare care l-a ținut departe de gazon timp de două luni.
Bridge, în vârstă de 29 de ani, nu a lăsat până acum să se înțeleagă că are o problemă cu Terry, dar fostul fundaș al naționalei Angliei, Graeme Le Saux crede că cei doi jucători pot evolua în aceeași echipă. „În vestiar trebuie să ai o atitudine profesionistă. Nu te poți înțelege cu toată lumea, dar pe teren trebuie să dai totul pentru echipă și pentru fiecare dintre coechipieri. Este o situație diferită acum, din cauza încurcăturii, dar este foarte important ca lucrurile să se rezolve repede și într-un mod profesionist. Cred că Bridge trebuie să fie cel care demonstrează că are caracter, pentru că e clar că el este victima aici”, a afirmat Le Saux.
Un alt fost fundaș al naționalei Angliei, Danny Mills consideră că accidentarea lui Ashley Cole poate duce la o rezolvare mai rapidă a problemei.
„Poate că Terry, Bridge și Capello ar trebui să se așeze și să facă să funcționeze această relație dintre ei cât mai curând posibil. Trebuie să meargă relația dintre ei, dar sunt sigur că se va așeza de la sine, iar ambii jucători vor merge la Cupa Mondială”, a completat Mills.
Clubul Chelsea a anunțat, joi, că fundașul stânga Ashley Cole va fi indisponibil circa trei luni, astfel că va reveni în competiție doar cu o lună înainte de primul meci al Angliei la Cupa Mondială.
Jucătorul echipei Chelsea, John Terry (29 de ani), se află de două săptămâni în centrul unui scandal mediatic, după ce presa engleză a dezvăluit că internaționalul englez a lăsat-o însărcinată pe fosta iubită a lui Wayne Bridge, coechipierul său de la naționala Angliei, și a făcut aranjamentele necesare pentru ca tânăra să facă o întrerupere de sarcină, în toamna anului trecut. Esta vorba de Vanessa Perroncel (28 de ani), un model din Franța, care era cea mai bună prietenă a soției lui Terry, Toni.
În plus, Daily Mirror a scris săptămâna trecută că John Terry a avut o relație și cu soția unui alt fotbalist din Premiership, al cărui nume nu a fost dezvăluit.
Ca urmare a scandalului, lui Terry i-a fost retrasă banderola de căpitan al echipei naționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER