Asta e bucuria fotbalului! Tahiti a fost învinsă cu 6-1 de Nigeria la primul meci al echipei din Polinezia Franceză la o competiție organizată de FIFA
Nu au avut doctor și echipament atunci când au ajuns în Brazilia, dar asta nu le-a luat tahitienilor plăcerea de a juca fotbal
Tahiti a ajuns la Cupa Confederațiilor. Cum-necum, țara cu 178.000 de locuitori a câștigat Cupa Oceaniei în 2011 și a adus un strop de necunoscut la competiția care este ca un preludiu pentru Campionatul Mondial de anul viitor, organizat tot in Brazilia. În fotbal, acest necunoscut se traduce prin cuvântul „amator”, unele din problemele acestei naționale fiind uluitoare pentru o echipă care trebuie să dea piept cu Spania sau Uruguay. Un prim exemplu, în momentul în care a aterizat în Brazilia, naționala Tahitiului avea doi jucători accidentați, dar din staff nu făcea parte niciun doctor. Dumnezeu cu mila, în caz de vreo răceală sau o contractură musculară.
Gălăgie mare la difuzoare!
În Tahiti fotbalul nu este un sport foarte cunoscut. Locuitorii acestei țări preferă sporturile pe apă, cum ar fi canoe sau surfing. Fotbalul este ceva exclusivist, având în vedere că meciurile naționalei se dispută cu 100 de oameni în tribună. Șocul lor a fost uriaș când au pășit în Brazilia, acolo unde lumea respiră fotbal. Organizatorii Cupei Confederațiilor chiar s-au gândit la atmosfera pe care o vor întâlni tahitienii pe marile stadioane din Brazilia. Astfel, pentru acomodare, la antrenamentele echipei din Oceania, la stația de amplificare, se auzea murmurul unei tribune pline.Nu este singura problemă a echipei din Polinezia Franceză. Înainte de Cupa Confederațiilor, un ziar din Brazilia a scris că național
a antrenată de Eddy Etaeta nu are bani pentru a-și procura echipament de joc decent. Astfel, FIFA s-a ocupat ca jucătorii din Oceania să se prezinte foarte bine din punct de vedere vestimentar și le-a procurat acestora tricouri cu virgula în piept. De la distanță, arătau ca niște fotbaliști adevărați.
„Vreau să le găsesc de muncă jucătorilor”
Totuși, jucătorii lui Eddy Etaeta nu s-au lăsat influențați de lipsurile pe care le au și au venit să joace fotbal. Își cunosc nivelul foarte bine. „Suntem amatori. Majoritatea fotbaliștilor au meserii cum ar fi șoferi, fermieri sau profesori de educație fizică. Din păcate, am și nouă jucători care nu au un loc de muncă. Tocmai de aceea pentru mine o victorie ar fi să le găsesc acestor băieți un salariu bun, nu să învingem Nigeria”, spunea antrenorul Eddy Etaeta înaintea primei partide.
Jonathan Tehau, erou național
Pe teren, unul dintre cei trei frați Tehau a șutat pe lângă poarta Nigeriei în minutul 3 și deja se vorbea despre istoria fotbalului. Primul șut la poartă al naționalei Tahitiului într-o competiție organizată de FIFA. Ce-i drept, orice pas făcut de jucătorii din Oceania în meciul cu deținătoarea Cupei Africii a intrat în istorie. Au alergat, au încercat să nu ia multe goluri și s-au bucurat ca niște copii când Jonathan Tehau a înscris primul gol al naționalei țării sale la o competiție majoră. Ulterior a marcat și în propria poartă, dar nu mai contează. Tahiti a pierdut cu 6-1, dar pentru jucătorii din Polinezia a fost probabil cea mai dulce înfrângere din istorie.
Cel mai mare stadion din Tahiti are 10.000 de locuri și pe această arenă pot intra toți fotbaliștii legitimați în această țară
2 milioane de euro este valoarea lotului naționalei statului Tahiti, conform transfermarkt.de
„Vahirua e mai bun ca Messi”
Meciul cu Nigeria a produs o bucurie uriașă în Tahiti. Bucurie trădată de mesajul Federației din Tahiti scris pe Twitter la finalul meciului: „Vahirua e mai bun ca Messi”. În țara sa, Vahirua este singurul jucător de fotbal profesionist. A jucat la Nancy, Monaco, iar în prezent joacă în Grecia, pentru Panthrakikos. La echipa națională nu a venit deloc, meciul cu Nigeria fiind debutul său în tricoul țării sale.