Au ieșit la suprafață detalii despre remiza dintre Azerbaidjan și Rusia. Pentru ce au luptat gazdele
Jucătorii naționalei Azerbaidjanului vor fi răsplătiți cu sume consistente de federație pentru remiza cu Rusia, scor 1-1, unul dintre cele mai ciudate rezultate din ultima etapă a preliminariilor.
Conform azerifootball.com, fiecare integralist va primi 76.000 de dolari pentru performanța reușită contra Rusiei. Cei care au fost înlocuiți pe parcursul partidei vor încasa 75% din sumă, iar jucătorii care au început pe bancă și au fost introduși mai târziu vor fi răsplătiți cu 50% din primă. Sursa citată susține că în cazul unei victorii, componenții naționalei Azerbaidjanului ar fi fost recompensați cu aproximativ 140.000 de dolari de fiecare.
Federația de fotbal din Azerbaidjan nu este însă la primul episod în care-și exprimă dărnicia, dar și forța financiară. În penultima etapă a preliminariilor, azerii au învins Irlanda de Nord. Pentru acest rezultat, jucătorii au fost premiați cu aproximativ 100.000 de dolari. Prima cele două goluri marcate în acel meci, prima a fost ridicată la 127.000 de dolari.
Oficialii federației au vrut însă să păstreze tăcerea asupra primelor uriașe pe care le oferă și a amenințat că oricine va vorbi despre aceste recompense va fi dat afară de la națională. Până la urmă, informațiile au ajuns în presă.