Avram Grant este noul selecționer al Ghanei
Fostul antrenor al celor de la Chelsea și West Ham, Avram Grant (59 de ani), va fi noul selecționer al naționalei Ghanei, după partida pe care aceasta o va disputa miercuri, împotriva celor din Togo, anunță Federația Ghaneză de Fotbal.
Președintele Federației, Kwesi Nyantekye, a declarat că are încredere în tehnicianul israelian, fost finalist al UEFA Champions League, cu Chelsea: „Grant este puternic, are o mentalitate extraordinară. Este de părere că mulți fotbaliști din Africa au talent, dar le lipsesc motivația și pasiunea. El poate îndrepta aceste lucruri. Are capacitatea de a diminua personalitățile foarte puternice ale jucătorilor, pentru a crea o echipă omogenă„.
Avram Grant a antrenat numeroase echipe în țara sa natală, începând din 1972, iar în perioada 2002-2006 a fost selecționerul echipei naționale a Israelului. După plecarea de la cârma naționalei, acesta a devenit antrenorul celor de la Chelsea, unde a petrecut însă un singur sezon, ajungând în finala UEFA Champions League în 2008 (pierdută în fața celor de la Manchester United, la loviturile de departajare).
După despărțirea de clubul londonez, Avram Grant a mai fost antrenorul celor de la Portsmouth, West Ham, Partizan Belgrad, dar și al unei echipe din campionatul Thailandei.
articol scris Mihai Moacă