Barcelona încearcă marea lovitură pe piața transferurilor: catalanii forțează aducerea lui Kylian Mbappe, după ce au reușit să se califice în sferturile Europa League.
Francezul, dorit și de Real Madrid, ar putea să ajungă pe Camp Nou, în condițiile în care interesul pare unul serios, într-o perioadă în care echipa antrenată de Xavi joacă excelent.
În top 5 al salariilor de la PSG îi găsim și pe campionul mondial francez Kylian Mbappe, cu un salariu brut de 2,2 milioane de euro pe lună, care este același ca în urmă cu 5 ani din cauza contractului său, care va expira în această vară. El este urmat de compatriotul lui Neymar, Marquinhos, și de italianul Marco Veratti, ambii cu câte 1,2 milioane de euro brut pe lună.
Victoria de senzație de pe Bernabeu, din „El Clasico”, scor 4-0, i-ar putea oferi catalanilor o speranță în privința transferului lui Mbappe, chiar dacă rivala Real Madrid nu renunță la luptă.
Barcelona vrea să atace toate trofeele în sezonul viitor, iar în acest an mai speră și la titlu, chiar dacă șansele să o prindă spectaculos din urmă pe Real Madrid sunt mai degrabă teoretice.
Kylian este din ce în ce mai departe de un nou acord cu PSG, după eliminarea prematură din Liga Campionilor și umilința de pe terenul lui Monaco, scor 0-3.
Directorul OK Diario Eduardo Inda a declarat pentru programul El Chiringuito: „Kylian Mbappe va fi jucătorul lui Real Madrid. Dar mama lui, care este și agentul său, continuă să joace tare și cere un bonus la semnătură de 150 de milioane de euro, așa cum îi oferă cei de la PSG. Dar atunci când negociezi cu Florentino Perez, ai doar două opțiuni: pierzi sau pierzi. Real Madrid este singurul club mare care a făcut bani în ultimii doi ani”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER