Fotbalistul pentru care Barcelona a plătit 160 de milioane de euro celor de la Liverpool, Philippe Coutinho, nu a reușit să se acomodeze pe Camp Nou și ar putea fi vândut la Newcastle în perioada de mercato din iarnă.
El nu se află în planurile de viitor ale catalanilor și ar putea fi o achiziție excelentă pentru noii patroni arabi ai „coțofenelor”.
Superstarul brazilian s-a întors pe banca de rezerve a catalanilor după demiterea olandezului Ronald Koeman și numirea ca interimar a lui Sergi Barjuan.
Cei de pe Camp Nou sunt de părere că a sosit momentul ca Phillipe Coutinho să plece definitiv de la Barcelona și acest lucru s-ar putea întâmpla chiar din această iarnă.
Fostul star al lui Liverpool, pentru care Barcelona a plătit 160 de milioane de euro, a fost rezervă la ultimele două partide ale echipei blaugrana și nici măcar nu a prins vreun minut pe teren la meciul de marți cu Dinamo Kiev, din deplasare, în grupele UCL.
Cu toate acestea, însă, nu este clar dacă Barcelona va reuși să îl vândă pe starul brazilian, după ce a încercat acest lucru fără succes în perioadele de mercato din ultimele două sezoane.
Lipsa de oferte pentru transferul lui Coutinho l-a determinat pe olandezul Ronald Koeman, pe atunci manager pe Camp Nou, să îi ia apărarea fotbalistului și să încerce să îl folosească mai mult pentru a-i revigora cariera și pentru a-i ridica puțin cota de piață, în eventualitatea unei mutări.
Salariul său uriaș de 9 milioane de euro îi face pe catalani să caute o soluție definitivă pentru plecarea lui de la echipa blaugrana.
Una dintre destinații ar putea fi Newcastle United, devenită noua superputere financiară din Premier League, după preluarea de către consorțiul saudit Public Investment Fund, controlat de controversatul prinț Mohamed Bin Salman.
În orice caz, Barcelona s-ar mulțumi în cazul lui Coutinho cu varianta unui împrumut care să conțină o clauză de cumpărare obligatorie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER