Bătaie generală la meciul Queretaro – Atlas: Peste 100 de răniți și 15 morți! Imagini cu puternic impact emoțional | VIDEO & FOTO
O bătaie generală a avut loc la meciul jucat de Queretaro cu Atlas, scor 0-1, în prima ligă din Mexic.
UPDATE. Conform Primicias.ec, Liga MX a fost informată că 100 de persoane sunt rănite și alte 15 au murit în urma incidentelor care au avut loc la partida Queretaro – Atlas.
Autoritățile din Mexic nu au făcut niciun anunț oficial în legătură cu numărul persoanelor moarte și rănite.
Suporterii celor două formații care evoluează în prima ligă din Mexic s-au luat la bătaie în timpul meciului, iar două persoane au ajuns în stare gravă la spital.
Partida din runda a 9-a a campionatului din Mexic dintre Queretaro și Atlas a fost suspendată în repriza a doua, după ce suporterii celor două formații au început o bătaie generală.
Bătaie generală la meciul Queretaro – Atlas
Partida a fost oprită de arbitrul Fernando Guerrero în minutul 61, atunci când Atlas conducea cu scorul de 1-0. Suporterii au pătruns pe teren după ce s-au luat la bătaie în tribune, iar arbitrii și jucătorii au fugit la vestiare pentru a rămâne în siguranță.
În urma incidentului care a avut loc la partida din prima ligă din Mexic au fost rănite 22 de persoane, dintre care nouă au ajuns la spital și două se află în stare gravă.
„În urma evenimentelor întâmplate în această după-amiază de sâmbătă (ora Mexicului) pe stadionul Corregidoro, CEPC raportează că până îîn prezent nu există sesizări de persoane decedate, însă sunt 22 de răniți. Dintre aceștia, nouă au fost transferați la Spitalul General, iar doi se află în stare gravă”, a raportat CEPC după meciul Queretaro – Atlas.
Mike Arriola: „Inadmisibilă și regretabilă violența de pe stadion!”
Mike Arriola, președintele Liga MX, a reacționat pe Twitter și cere ca cei vinovați pentru bătaia generală de la meciul Queretaro – Atlas să fie pedepsiți grastic.
„Inadmisibilă și regretabilă violența de pe estadionul din Queretaro. Vor fi pedepsiți exemplar cei responsabili pentru lipsa securității din stadion. Siguranța jucătorilor și a suporterilor este o prioritate”, a declarat Arriola, pe Twitter.