Bayern Munchen a descoperit noul superstar din Bundesliga: campioana Europei vrea să achite clauza de transfer a lui Florian Neuhaus, de la rivala Borussia Monchengladbach!
Bayern Munchen este pregătită să facă primul transfer de top și vrea să achite clauza de reziliere a lui Florian Neuhaus.
Nu este niciun secret că directorul sportiv al lui Bayern, Hassan Salihamidzic, încearcă să restructureze zona mediană a campioanei bavareze.
Salihamidzic a pus ochii pe Neuhaus, care a impresionat în tricoul rivalei Borussia Monchengladbach, actuala revelație din Bundesliga.
Bayern vrea să achite clauza de reziliere a lui Florian Neuhaus de la Borussia Monchengladbach: 40 de milioane de euro!
Bayern Munchen e decisă să „curățe” din nou Bundesliga de toate talentele deosebite, chiar dacă acest lucru înseamnă să transfere de la marile rivale din campionat. Ultimele informații vorbesc despre interesul crescut al Reginei Europei pentru Florian Neuhaus.
Nemții de la Sky Germany susțin că fotbalistul de 23 de ani este deschis pentru o mutare în această vară. Neuhaus și-a reînnoit contractul cu Gladbach în noiembrie 2019 și speculațiile vorbesc despre o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro, cu mult mai mare decât valoarea sa de piață de 28 de milioane de euro.
Internaționalul german a impresionat cu evoluțiile sale din acest sezon, inclusiv în UEFA Champions League, și i-a convins pe cei de la Bayern Munchen, după ce a marcat golul victoriei în meciul direct din Bundesliga, încheiat cu scorul de 3-2 pentru Gladbach, în weekendul trecut.