BBC, despre decizia lui Steven Gerrard de a-l ține pe bancă pe Ianis Hagi. „Oamenii vor vorbi despre asta!”

Ianis Hagi a fost lăsat pe banca tehnică a celor de la Rangers la meciul cu Celtic, iar decizia lui Steven Gerrard de a nu-l titulariza pe internaționalul român a fost comentată de jurnaliștii de la BBC. 

Jurnaliștii de la BBC s-au declarat surprinși de faptul că Ianis Hagi nu este titular cu Celtic, toate acestea deoarece mijlocașul a fost decisiv de nenumărate rânduri pentru Rangers.

BBC, despre decizia lui Steven Gerrard de a-l ține pe bancă pe Ianis Hagi

„Ianis Hagi e pe banca lui Rangers, ceea ce e puțin surprinzător, având în vedere influența sa creativă. Mijlocașul român de 21 de ani a fost implicat în nouă goluri de la sosirea sa, inițial sub formă de împrumut – cu trei peste oricare alt jucător de pe Ibrox. El a oferit pasa decisivă la trei dintre ultimele patru goluri ale lui Rangers.

De partea cealaltă, deși Alfredo Morelos s-a întors de la națională după un assist pentru Columbia în egalul cu Chile, atacantul nu a reușit să marcheze contra lui Celtic în ultimele 10 meciuri contra campioanei Scoției”, a scris BBC.

Billy Dodds, critică decizia lui Steven Gerrard de a-l titulariza pe Brandon Barker

Billy Dodds, un fost internațional scoțian, a jucat pentru Rangers în perioada 19990 – 2000, iar acesta a comentat în legătură cu decizia lui Steven Gerrard de a-l titulariza pe Brandon Barker în detrimentul lui Ianis Hagi.

„Este posibil ca oamenii să vorbească după această schimbare, cu Barker în locul lui Hagi, dar Rangers are o echipă puternică și are o șansă excelentă azi”, a spus Billy Dodds.

Ianis Hagi a adunat 26 de meciuri pentru Rangers, a dat patru goluri și a oferit 9 pase decisive. Pe parcursul carierei, internaționalul român a mai jucat pentru Viitorul Constanța, Fiorentina și KRC Genk.

  • 3,5 milioane de euro a plătit Rangers pentru transferul lui Ianis Hagi de la Genk
Publicat: 17 10. 2020, 15:22
Actualizat: 17 10. 2020, 15:40