Benzema a dat-o rău în bară! FOTO | Oficialii Realului au fost șocați când au văzut ce a făcut starul în vacanță! Ce riscă acum
Karim Benzema va fi amendat de oficialii lui Real Madrid după ce în vacanța de iarnă francezul a sărit cu parașuta, încălcând astfel regulamentul de ordine interioară al clubului. Atacantul în vârstă de 27 de ani a petrecut sărbătorile în Dubai, iar la îndemnul prietenilor a acceptat să sară în tandem, lucru interzis pentru un fotbalist din cauza riscurilor la care se poate expune. Cotidianul Marca a publicat chiar și o fotografie cu acesta din timpul aventurii, astfel că Benzema nu va putea nega gestul pe care l-a făcut în timpul vacanței fără să se gândească la consecințele lui.
Și-a pus integritatea fizică în pericol și va fi amendat
E greu de crezut că oficialii vor închide ochii în privința săriturii cu parașuta a lui Benzema. În urmă cu mai puțin de un an, Casillas a fost amendat de Real Madrid pentru că a mers cu scuterul pe un drum de munte, iar Illarramendi a repetat acțiunea căpitanului după ce a participat la coride în timpul vacanței de vară. Ambele sunt interzise de regulamentul de ordine interioară.
Probabil că tot o amendă va plăti și Benzema pentru actul său de teribilism, dat fiind faptul că este unul dintre jucătorii anunțați a fi titulari în primul meci al celor de la Real Madrid din acest an, cel contra Valenciei, de duminică, 4 ianuarie.
45 de milioane de euro valorează Karim Benzema, conform TransferMarkt
14 goluri și 11 pase decisive a reușit în prima parte a sezonului colegul lui Cristiano Ronaldo din atacul Realului