Toate biletele individuale pentru meciul de deschidere de la Cupa Mondială din 2010, precum și cele pentru semifinalele și finala competiției din Africa de Sud au fost vândute, a anunțat FIFA.
"Au existat incredibil de multe solicitări pentru biletele individuale. Nu mai sunt disponibile bilete individuale pentru meciul de deschidere, pentru semifinale și finală. Toate tichetele au fost vândute", se arată într-un comunicat al forului mondial.
FIFA a precizat că doritorii mai pot ajunge să se afle în tribune la aceste meciuri cumpărând "un bilet ce permite urmărirea unei anumite echipe (tichet numit TST-7)".
Dacă echipa aleasă va fi eliminată pe parcursul competiției, biletul va asigura totuși un loc pentru finală.
Forul fotbalistic internațional a anunțat, de asemenea, și că au fost vândute toate biletele pentru meciurile care vor avea loc la Cape Town, Nelspruit și Tshwanendute.
Cea de-a doua etapă de punere în vânzare a biletelor pentru Cupa Mondială a început în această lună și se va încheia la 16 noiembrie. Până acum, în această etapă au fost aprobate 105.322 de cereri de bilete, iar 72.000 de solicitări sunt încă analizate. Inițial, pentru această fază au fost puse în vânzare 100.000 de bilete, însă FIFA a putut să mai deblocheze câteva mii de tichete.
În total, se vor vinde aproximativ 3 milioane de bilete pentru Cupa Mondială, competiție ce va avea loc în perioada 11 iunie – 11 iulie 2010.
FIFA a menționat că până în prezent au fost vândute peste 400.000 de bilete (68 la sută din total) pentru Cupa Confederațiilor din Africa de Sud (14-28 iunie).
"Contrar celor anunțate în urmă cu două luni, mai există o cantitate mică de bilete pentru meciul Brazilia – Italia, programat la 21 iunie", a precizat forul mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER