Blanc n-are căpitan
Laurent Blanc nu a găsit încă jucătorul demn să poarte banderola
de căpitan al naționalei „cocoșilor”. Franța – Belarus se dispută
azi, pe „Stade de France”, fiind primul meci oficial al noului
selecționer.
„Vreau să câștigăm azi partida cu Belarus, dar cel mai important
pentru mine este să câștigăm din nou inimile fanilor”, spunea Blanc
ieri, în ziua premergătoare meciului cu Belarus. Înainte de toate,
obiectivul lui Blanc este să reabiliteze imaginea echipei
naționale, care a suferit mult după scandalul de la CM 2010, însă
pentru asta are nevoie de un lider în teren, jucător pe care
selecționerul nu l-a identificat încă.
Presa din Franța îl lua ieri peste picior pe Blanc, atrăgând
atenția asupra faptului că tehnicianul nu a fost în stare să
găsească un jucător capabil să poarte banderola de căpitan. „Blanc
promite să câștige tot, dar n-are căpitan în teren. Poate îl va
găsi până la calificările pentru CM 2014”, a scris ieri site-ul
leparisien.fr.