Sepp Blatter, președintele FIFA, rămâne pe poziții: Campionatul Mondial din 2018 se va desfășura în Rusia în ciuda situației tensionate din estul Europei. Mai mult, președintele forului mondial consideră că cea mai puternică întrecere de pe Mapamond va aduce stabilitate în zonă.
„Ceea ce pot să vă spun cu siguranță e că World Cup din 2018 va avea loc în Rusia. În opinia mea, Campionatul Mondial va fi capabil să aducă un plus de stabilitate în acea parte a Europei”, a declarat Sepp Blatter, conform SkyNews.
Ucraina a precizat, prin vocea președintelui Poroshenko, ca reprezentativa țării sale ia în calcul varianta de a boicota turneul final dacă acesta va fi găzduit de Rusia.
„Boicotul competiției sau al oricăui eveniment sportiv major nu reprezintă o soluție și nu trebuie luat în calcul așa ceva”, a fost categoric Blatter.
Trimitea Campionatului Mondial în țări precum Rusia (2018) și Qatar (2022) a fost o decizie intens criticată, dar Blatter își susține deciziile prezentând rapoarte financiare: FIFA a făcut un profit de 227,2 milioane de lire sterline doar în ultimii patru ani, iar în acest moment forul mondial are în cont nu mai puțin de un miliard de lire sterline.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER