Bosnia, suspendată pe termen nelimitat

FIFA și UEFA au suspendat ieri federația de fotbal din
Bosnia-Herțegovina, dar nu au făcut-o nici două luni, nici pe șase,
ci pe termen nelimitat.

Comunicatul dat simultan de cele două foruri internaționale spune
clar că pedeapsa intră în vigoare pe 1 aprilie 2011 și va avea
efect imediat până la noi ordine și până la rezolvarea problemei.
Adică bosniacii pot chiar săptămâna viitoare să întrunească o
Adunare Generală prin care să schimbe statutul. Dacă nu, vor rămâne
suspendați cât timp va fi necesar.

Hotărârea forurilor internaționale a fost primită cu scepticism în
România. „Este un bluf”, a declarat Dumitru Dragomir. „Nu
cred că se va ajunge la eliminarea naționalei lor din preliminarii.
Nu vă bazați pe acest lucru”
, a punctat și directorul
general al FRF, Ionuț Lupescu.

La Sarajevo s-a creat însă panică. „Nu există nicio șansă
ca federația de la noi să rezolve blocajul actual. Acești oameni
sunt incapabili să conducă federația, deși situația este, în parte,
un rezultat al ordinelor politice. Singura noastră speranță e la
FIFA și UEFA. Ele pot veni cu o soluție”
, a declarat Safet
Susic, selecționerul Bosniei.

Pesimism

Șansele ca rezultatul de 2-1 pentru Bosnia în partida cu România de
la Zenica să se schimbe rămân doar teoretice

Publicat: 02 04. 2011, 01:40
Actualizat: 02 04. 2011, 01:46