Brazilia 2002 va disputa un amical** în Cecenia! Ronaldo, invitat special

Componenți ai naționalei Braziliei, campioană mondială în 2002,
vor participa la un meci amical, marți, în capitala Ceceniei,
Groznîi, în fața unei selecționate locale, care îl va avea drept
căpitan pe liderul Ramzan Kadîrov, informează AFP.

Președintele Ramzan Kadîrov a declarat, într-o conferință de
presă, că jucătorii brazilieni nu vor fi recompensați financiar
pentru prezența lor și că înaintea meciului va avea loc un
concert.

„Nu știu nimic despre nicio plată, dacă vor cere bani îi
vom refuza. Ei au fost cei care au propus un astfel de meci, din
respect pentru poporul cecen”
, a precizat Ramzan Kadîrov,
dezmințind astfel zvonurile potrivit cărora brazilienii ar urma să
fie răsplătiți cu un milion de dolari pentru deplasarea lor.
Oficialul cecen nu oferit nici detalii despre componența echipei
Braziliei.

Printre campionii mondiali din 2002 se numără Kaka, Ronaldinho
și Ronaldo. Potrivit unui cotidian rus, Ronaldo a fost invitat
special pentru meciul din Cecenia de clubul Terek Groznîi, care
dorește să-i propună un contract avantajos din punct de vedere
financiar. Echipa Terek Groznîi este antrenată, din ianuarie, de
olandezul Ruud Gullit, care ar putea juca alături de Ramzan Kadîrov
în meciul de marți.

Potrivit AFP, înaintea meciului va avea loc un concert susținut
de cântăreața belgiană Lara Fabian, cu ocazia Zilei Internaționale
a Femeii, iar agenția Ria Novosti susține că va fi prezent și
cântărețul Enrique Iglesias.

Afectată de două războaie succesive cu forțele ruse începând din
1994, Cecenia este din 2004 sub controlul lui Ramzan Kadîrov, un
președinte numit de Kremlin. Rusia a înăbușit rebeliunea, mai mult
sau mai puțin, cu ajutorul temutelor sale miliții. Dmitri Medvedev
l-a reconfirmat în funcție pe Ramzan Kadîrov la sfârșitul lunii
februarie.

MEDIAFAX

Publicat: 08 03. 2011, 11:03
Actualizat: 08 03. 2011, 11:04