Brazilia este cu un pas în semifinalele Cupei Confederațiilor. Dacă în grupa A, campioana europeană Spania e calificată deja în semifinale, și campioana Americii de Sud este și ea aproape de penultimul act al competiției, în urma succesului cu naționala SUA, scor 3-0.
După victoria norocoasă cu Egiptul, când au încasat pentru prima dată trei goluri, în ultimii 4 ani, și au avut nevoie de un penalty în ultimul minut pentru a-și asigura victoria, elevii lui Dunga s-au răzbunat pe americani. La pauză tabela arăta deja 2-0, după reușite lui Felipe Melo (7) și Robinho (20). La reluare, Brazilia a mai punctat prin interistul Maicon (62), după ce a profitat și de eliminarea lui Kliestan (57), pentru o intrare tare la Ramires.
În celălalt meci al grupei B, Egiptul a produs surpriza competiției, după ce a produs prima înfrângere a Italiei în fața unei selecționate africane, scor 1-0, grație reușitei lui Mohamed Homos (40).
Brazilia e lider în grupa B, cu 6 puncte, fiind urmată de Egipt și Italia, cu câte 3, în timp ce ultimul loc e ocupat de SUA, fără niciun punct după două partide. Teoretic, chiar și codașa SUA are șanse la calificare mai departe, în semifinale, dacă va învinge la scor Egiptul, iar Brazilia se va impune în fața Italiei, în ultimele meciuri din grupă. Practic, acest scenariu e mai puțin probabil.
În semifinalele Cupei Confederațiilor se califică primele două echipe din cele două grupe. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER