Brazilia și-a anunțat lotul cu care va participa la Jocurile Olimpice. Neymar, Douglas Costa și Marquinos, vedetele echipei
Federația Braziliană de Fotbal a anunțat, miercuri, lotul de 23 de jucători convocat pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, ce vor începe pe 5 august, iar printre numele de pe listă se află Neymar și Douglas Costa, fotbaliști la Barcelona și Bayern.
După eliminarea rușinoasă din faza grupelor de la Copa America, Brazilia încearcă să facă uitat acest eșec și să-și completeze palmaresul cu singurul titlu care îi lipsește. Neymar și Douglas Costa sunt numele cele mai sonore de pe lista selecționerului Rogerio Micale, înlocuitorul lui Carlos Dunga, demis după Copa America.
Pe lângă jucători experimentați precum Marquinhos, Rafinha, Felipe Anderson sau Gabriel Barbosa, Rogerio Micale i-a convocat și câțiva tineri talentați, precum Zeca, Thiago Maia sau Gabriel Jesus, intrați deja în atenția cluburilor importante din Europa.
Lotul convocat de selecționerul Rogerio Micale pentru Jocurile Olimpice:
Portari: Fernando Prass (Palmeiras), Uilson (Atletico Mineiro)
Fundași: Luan Garcia Teixeira (Vasco), Rodrigo Caio (Sao Paulo), Marquinhos (Paris Saint-Germain), Douglas Santos (Atletico Mineiro), Zeca (Santos), Willian (Internacional)
Mijlocași: Rafinha (Barcelona) Rodrigo Dourado (Internacional), Fred (Shakhtar), Thiago Maia (Santos), Felipe Anderson (Lazio)
Atacanți: Neymar (Barcelona), Douglas Costa (Bayern Munchen), Gabriel Barbosa (Santos), Gabriel Jesus (Palmeiras), Luan Vieira (Gremio).