Brazilia și Argentina refuză să lase superstarurile convocate la naționale să se întoarcă mai devreme la echipele lor de club.
Ambele federații sud-americane au anunțat că fotbaliștii de la loturile naționale trebuie să ia parte la ciclul complet format din cele trei partide ale fazei grupelor din preliminariile pentru CM2022 din Qatar.
Acest lucru dă adevărate dureri de cap granzilor din Premier League, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Manchester United și Tottenham.
Cluburile menționate anterior vor trebui să se descurce fără jucătorii convocați pentru meciurile din preliminariile CM2022 din Qatar, zona Americii de Sud, care vor evolua în partidele naționalelor din zona CONMEBOL până în primele ore ale zilei de 15 octombrie.
Managerul Braziliei, Tite, a fost extrem de clar în momentul în care a fost întrebat despre situația stranierilor din Premier League:
„Nu a existat niciodată această posibilitate (n.r. ca fotbaliștii să se întoarcă în Anglia mai devreme decât era preconizat). Ei au fost convocați pentru toate cele trei partide”.
La rândul său, selecționerul Argentinei Lionel Scaloni a declarat:
„Nu o să mai procedăm la fel ca ultima oară cu jucătorii din Premier League. Înainte de partida cu Venezuela am spus că ei au venit pentru a juca toate cele trei meciuri, dar jucătorii m-au pus să fac o alegere dificilă și eu i-am înțeles, așa că i-am lăsat să plece. Acum jucătorii sunt aici pentru a juca toate cele trei meciuri. Sub nicio formă ei nu vor pleca mai devreme de la națională”.
Perechea de la Manchester City formată din Ederson și Gabriel Jesus face parte din lotul Braziliei, alături de duo-ul lui Liverpool, Alisson și Fabinho.
Tite i-a mai convocat la Selecao și pe mijlocașul Douglas Luiz de la Aston Villa, pe fundașul lui Chelsea, Thiago Silva, starul lui Manchester United Fred, aripa lui Leeds, Raphinha, și pe fostul star al Barcelonei, Emerson Royal, care evoluează în prezent la Tottenham.
Argentina în schimb îi are printre fotbaliștii chemați la naționala „Pumelor” pe portarul lui Aston Villa, Emiliano Martinez, și pe cei doi echipieri ai lui Tottenham, Cristiano Romero și Giovanni Lo Celso, același trio controversat care a călătorit în luna septembrie, în Brazilia, fără a se carantina la sosirea pe aeroport în patria lui Pele.
Acest gest inconștient a dus la abandonarea derby-ului clasic dintre Brazilia lui Neymar și Argentina lui Messi, o reeditare a finalei Copei America 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER