Candidatura comună a Spaniei și Portugaliei va fi repusă în discuție de Lisabona
Deși Spania și Portugalia sunt două țări vecine care au avut o istorie asemănătoare, există niște rivalități locale de care FIFA va trebui să țină seama atunci când va desemna țara sau țările organizatoare ale turneului final al Cupei Mondiale 2018.
Trecutul roman, ocupația arabă, Reconquista, Imperiul, fascismul, toate acestea au fost trăite împreună de cele două națiuni iberice care. în plus, au cea mai veche frontieră europeană, aceasta rămânând nemodificată de peste 600 de ani.
O Peninsulă, două națiuni
Asta nu înseamnă, însă, că formează aceeași națiune, iar reacția ministrului de finanțe portughez este edificatoare în acest sens. „Un individ din federație a trimis la FIFA acceptul ca Portugalia să organizeze, împreună cu Spania, turneul final din 2018. În cel mai bun caz, suntem dispuși să facem singuri această treabă, așa cum am făcut-o la Europeanul din 2004.
Nu suntem o provincie a Spaniei, suntem un stat de sine-stătător. Oricum, guvernul nu va sprijini, în niciun caz, un asemenea proiect”, a declarat Teixeira dos Santos, omul care răspunde de buget în guvernul de la Lisabona.
Presa este optimistă
Ziarele lusitane condamnă atitudinea guvernului pe care o consideră cel puțin deplasată. „Catalanii fac parte din Spania și sunt mai antispanioli decât noi, portughezii”, analizează, ironic, o publicație din Porto ieșirea la rampă a lui Dos Santos. „Decât deloc, mai bine cu vecinii noștri”, mai spune sursa citată. „Oricum, nici cu Saramango nu putem fi de acord, dar nici cu separatistul Teixeira dos Santos”.
Jose Saramango este singurul scriitor și filosof portughez care a câștigat Premiul Nobel pentru literatură. Acum câțiva ani, acesta a acordat un interviu unui ziar din Madrid, ocazie cu care a lansat teoria potrivit căreia Spania și Portugalia ar trebui să se unească și să devină o singură patrie, ca acum câteva mii de ani.
„Altfel, nu vom putea rezista concurenței făcute de Marea Britanie, Germania sau Franța…” Evident, cuvintele sale nu au fost primite cu un mare entuziasm pe malurile râului Tejo.
articol de Octavian METONI