Care a fost cauza morții lui Pele? Spitalul din Sao Paolo a venit cu detalii
Fostul fotbalist Pele a fost diagnosticat cu cancer de colon în septembrie 2021, de atunci fiind supus mai multor intervenții chirurgicale și a urmat un lung proces de chimioterapie.
El a fost spitalizat din nou anul acesta, la sfârșitul lunii noiembrie, din cauza unei infecții respiratorii agravate de Covid-19, dar și pentru o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra cancerului de colon.
Pe 21 decembrie, echipa de medici a semnalat că tumoarea a avansat şi că Pele a avut nevoie de tratament intensiv din cauza disfuncţiilor la rinichi şi inimă.
Care a fost cauza morții lui Pele? Spitalul din Sao Paolo a venit cu detalii
Medicii care l-au tratat pe Pele au transmis că mai multe organe i-au cedat aseară şi nu au mai putut face nimic
”Confirmăm, cu regret, decesul lui Edson Arantes do Nascimento, Pele, care a murit după ce mai multe organe i-au cedat, din cauza avansării cancerului de colon și a celorlalte afecțiuni medicale de care suferea.
Suntem alături de familia îndurerată și de toți cei care suferă din cauza pierderii Regelui Fotbalului”, a fost comunicatul emis de spitalul în care a fost internat Pele, potrivit Corriere dello Sport.
Decesul lui Pele, la 11 zile după Cupa Mondială din Qatar
Pele, fostul mare fotbalist brazilian, a murit la vârsta de 82 de ani, după o lungă bătălie cu cancerul.
Decesul lui Pele survine la 11 zile după încheierea Cupei Mondiale de fotbal din Qatar şi la doi ani după dispariţia altui monstru sacru al fotbalului, argentinianul Diego Armando Maradona.