Care va fi traseul cortegiului funerar până la înmormântarea lui Pele? Au fost declarate trei zile de doliu național în Brazilia
Santos, clubul la care a evoluat ca fotbalist Pele, a anunţat că trupul neînsufleţit al marelui dispărut va fi depus luni la stadionul Urbano Caldeira, de unde brazilianul a încântat lumea, iar marţi vor avea loc funeraliile.
Guvernul Braziliei a decretat doliu oficial de trei zile pe întreg teritoriul național pentru moartea fostului fotbalist Edson Arantes Nascimento, (Pelé)
Semnată de președintele învins Jair Bolsonaro, prevederea a fost publicată într-o ediție suplimentară a Monitorului Oficial.
Care va fi traseul cortegiului funerar până la înmormântarea lui Pele? Au fost declarate trei zile de doliu național în Brazilia
„Se declară doliu oficial în toată țara, pe o perioadă de trei zile, socotite de la data publicării acestui Decret, în semn de regret pentru moartea lui Edson Arantes do Nascimento, Pelé, fost fotbalist”, subliniază acesta.
În text, Guvernul a afirmat că se dorește să se trasnmită putere și credință familiei și prietenilor lui Pelé.
Trupul lui Pele va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo la Santos, luni, 2 ianuarie, şi va fi depus pe teren, la stadionul echipei Santos, pentru ca toţi cei caare vor să îşi ia rămas bun de la regele fotbalului să o poată face.
Marţi dimineaţă, la ora locală 10.00, va porni cortegiul funerar de la stadion, va trece prin faţa casei în care locuieşte mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani, iar apoi va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde va avea loc înmormântarea. La înmormântare va fi prezentă doar familia lui Pele.
Celebra statuie Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro a fost luminată în culorile Braziliei, în semn de omagiu pentru legendarul Pele, informează globo.com.
Potrivit administratorilor monumentului, statuia a fost luminată în culorile Braziliei toată noaptea de joi spre vineri.