Câți bani a plătit Mihai Leca pentru a scăpa din infernul provocat de Rusia în Ucraina. „Mi s-a părut ca în filme!”
Mihai Leca, fotbalistul român care se afla în Ucraina în momentul în care Rusia a început războiul, a dezvăluit câți bani a plătit ca să scape de infernul provocat de ruși.
Fundașul aflat sub contract cu Lvov a făcut 24 de ore din Ucraina în România, iar 14 ore a fost nevoit să meargă pe jos.
La câteva zile după ce a scăpat de războiul din Ucraina, Mihai Leca a dezvăluit câți bani a dat pentru a trece granița în Polonia. Fotbalistul român susține că a avut noroc că a găsit un taxi care i-a solicitat doar 100 de dolari ca să îl ducă până la graniță.
Câți bani a plătit Mihai Leca pentru a scăpa din infernul provocat de Rusia în Ucraina
Fundașul lui Lvov în vârstă de 29 de ani a dezvăluit și ce l-a șocat în momentul în care a ajuns la granița cu Polonia.
„Să ştiţi că nu era foarte mare diferenţă. Singura diferenţă pe care am văzut-o era de trafic, la noi e foarte aglomerat, e balamuc. În rest, chiar dacă nu am fost foarte mult prin oraş, mi s-a părut ca la noi. Un oraş apropiat de Bucureşti.
De la vama cu Polonia am luat un taxi, 230 de kilometri, până la aeroportul din Cracovia. Sincer, nici nu ştiam de unde să luăm trenul, eram foarte obosiţi după 14 ore de stat în picioare, nu ne-am mai gândit la tren sau la autocar”, a explicat Leca, la Digi Sport Matinal.
„Vedeam la televizor cât de bine îi primim noi pe ucraineni, dar noi când am ieşit la graniţa cu Polonia, nici măcar o apă nu am primit sau un ceai, ceva. Poate nici nu s-au organizat, că era prima zi. Mi-a luat 100 de dolari taxiul. Chiar ne-am mirat, pentru că mă uitam pe o aplicaţie de taxi şi era în jur de 200 de dolari. L-am luat pe acest domn şi ne-a spus 100 de dolari. Am zis că e ok. Aş fi dat şi 500 de dolari, sută la sută.
Chiar vorbeam cu colegul meu să le propunem maşinilor care treceau vama să le dăm o anumită sumă de bani, că poate ne lasă cât mai aproape de aeroport. Doar că, în timp ce stăteam la coadă, vedeam femei cu copii în braţe, se duceau la maşinile respective, unde erau de exemplu soţ, soţie şi copil şi mai erau două locuri, unde puteau să adauge alte două persoane.
Şi nici măcar nu le răspundeau sau nici nu deschideau uşa să le spună să aştepte. Erau femei cu copii de un an. Mi s-a părut ca în filme. Să nu te ajuţi nici măcar aşa?”, a mai spus Mihai Leca.