„Ce mă fac?”

Domenech are destule bătăi de cap înaintea „dublei“ cu Lituania din preliminarii.

Forfaitul lui Anelka a fost completat de accidentarea gravă la antrenamente a lui Briand (luxație la genunchiul stâng) și de situația incertă a lui Gignac, golgheterul din Ligue 1, opțiune serioasă pentru postul de vârf împins, acesta suferind o leziune musculară la coapsă. Ofensiva „cocoșilor“ este astfel cea mai „văduvită“ de soluții pentru meciurile cu Lituania, în condițiile în care obiectivul echipei lui Domenech este obținerea celor șase puncte, situație care ne-ar conveni de minune în cazul în care și tricolorii lui Pițurcă ar câștiga cu Serbia și Austria.

Selecționerul francez i-a convocat de urgență pe debutantul Remy (Nice) și pe Luyindula (PSG, patru selecții, în 2004), atacanți care însă sunt departe de pretențiile lui Domenech. Ca urmare, acesta din urmă ar putea opta pentru un sistem 4-2-3-1, cu Benzema vârf împins, susținut din spate de trio-ul Ribery – Gourcuff – Henry.

La baltici, cea mai notabilă absență este cea a lui Stankevicius. Grybauskas (Oțelul) și Arlauskis (Unirea), portarii din Liga I convocați de selecționerul Jose Couceiro pentru „dubla“ cu Franța, se vor lupta doar pentru postul de rezervă, titular de drept al Lituaniei fiind Karcemarskas.

"Trebuie să câștigăm aceste două partide cu Lituania. Avem jucători fantastici, dar talentul lor nu este de ajuns pentru a învinge" – Raymond Domenech, selecționer Franța

ITALIA> Orgie à la Adriano!

Adriano, atacantul lui Inter Milano, a profitat de convocarea la naționala Braziliei pentru a organiza o petrecere acasă, la Rio de Janeiro, la care au participat mai mulți coechipieri, printre care și Robinho, dar și câteva fotomodele. „Am făcut sex cu un jucător însurat“, a mărturisit una dintre acestea. Show-ul s-a încheiat joi dimineață, în jurul orei 5:00.

MACEDONIA> Pobeda, blaturi în Europa

FK Pobeda (Macedonia), fosta adversară a Universității Craiova în cupele europene, va fi cercetată de UEFA pentru trucarea meciului cu Pyunik Erevan (1-3) din preliminariile Ligii Campionilor, ediția 2004-2005. „Președintele și unul dintre jucătorii lui Pobeda au manipulat rezultatul pentru avantajul lor și al unui terț“, se arată în comunicatul UEFA, care va analiza cazul pe 17 aprilie.

Publicat: 27 03. 2009, 08:40
Actualizat: 27 03. 2009, 08:52