Ce mai fac campionii mondiali din ’98? -ep. 8-

O privire de ansamblu asupra activităților desfășurate în prezent de membrii lotului care, acum 10 ani, aduceau Franței primul și singurul titlu mondial din istorie, lasă de înteles că fotbalul a rămas, pentru majoritatea dintre ei, principala preocupare.

Sunt, însa, jucatori care au rupt-o total cu sportul care i-a facut bogați și celebri. Prezentăm celor interesați, în serial, felul în care înteleg coechipierii lui Zidane să-și trăiască viața care, pâna acum, le-a oferit de toate. Azi, câte ceva despre Vincent Candela.

Agent si impresar

După turneul final din ’98, cu excepția unei scurte treceri a Canalului, la Bolton, Candela a făcut carieră în Italia. În Peninsulă a petrecut opt ani la Roma, dar și-a continuat traseul la Udinese, Siena și Messina, unde și-a și încheiat cariera profesionistă, în 2007.

Pe urmă, a continuat ca scouter și, după ce s-a asociat cu Casagrande (fost portar la PSG) și cu Laurent (fost jucător la Strasbourg), și-a deschis o firmă de impresariat. Ca amănunt, trebuie menționat că imnul cocoșilor în 98, "I will survive", a fost ales chiar de către Vincent.

 

Publicat: 04 08. 2008, 15:14