Cu doi jucători români sub comandă, Fatih Terim ar mai putea primi un conațional de-al nostru. Este vorba despre Dennis Man, care joacă în prezent la Parma.
În prezent, la formația din Istambul evoluează Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, fotbaliști de care tehnicianul Fatih Terim este foarte mulțumit.
Acum, pe lista de transferuri se află și Dennis Man, atacantul pentru care Parma a plătit 11 milioane de euro pentru a-l aduce de la FCSB.
Terim anunță acum că în cadrul ferestrei de mercato din iarnă s-ar putea produce schimbări mari în cadrul echipei.
„Am vorbit cu președintele și avem planuri pentru ianuarie. Toată lumea este pregătită pentru schimbări. Cred că jucătorii tineri capătă experiență în fiecare zi aici și reușesc să se adapteze, dar va trebui să întărim lotul pe anumite posturi.
Suntem mulțumiți de lotul actual, dar mereu e loc de mai bine. Aceasta va fi strategia noastră din ianuarie”, a declarat Fatih Terim, potrivit Sporx.
Giovanni Becali a explicat că singurul impediment în realizarea acestei transferului lui Dennis Man de la Parma la Galatasaray ar fi suma de transfer.
„Dacă Parma ar fi avut nevoie de bani, dacă nu ar fi avut patronul atât de bogat, Man poate era deja la Istanbul. El este o soluție incredibilă pentru Galatasaray. Man în dreapta și Moruțan în spatele vârfurilor ar fi ceva extraordinar pentru Fatih Terim.
Dennis Man este o soluție și în acest moment, mai ales dacă în iarnă Parma va ști unde e în clasament și ce șanse are să repromoveze în Serie A.
Lui Fatih Terim îi place Man foarte mult, asta vă spun clar. Galatasaray nu poate da însă mai mult de 6-7 milioane de euro pe Man, iar Parma cere 11 milioane, cu cât l-a luat de la Steaua (n.r. FCSB).
Sunt doar vorbe acum, faptele contează până la urmă. Poate fi chiar și un transfer definitiv, poate fi un împrumut pe un an și jumătate cu opțiune obligatorie de cumpărare peste 3 ani sau un împrumut cu o sumă fixă… Sunt mai multe posibilități, vorbim și vedem unde ajungem.
Știu sigur că salariul lui Man nu ar fi o problemă pentru Galatasaray. O problemă ar fi doar suma de transfer, modul cum s-ar realiza mutarea de la Parma la Galatasaray”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER