Cea mai titrată națională din istoria fotbalului îi spune ‘nu’ antrenorului secolului XXI:** „Nu este necesar un străin!” Refuzul primit de Pep:
Președintele Confederației Braziliene de Fotbal, Jose Maria Marin, a declarat, luni, că nu se pune problema aducerii unui selecționer străin la conducerea echipei naționale, în contextul în care numele spaniolului Pep Guardiola a fost menționat în acest sens, informează AFP.
„Șansele să fie un selecționer străin sunt foarte mici. Noi am câștigat de cinci ori Cupa Mondială cu selecționeri brazilieni, deci nu cred că este necesar un străin”, a declarat Marin, citat de site-ul Terra.
O sursă apropiată lui Guardiola, citată sâmbătă de cotidianul brazilian Lance!, a declarat că singura echipa din lume pe care Guardiola ar fi pregătit s-o antreneze este Brazilia.
Selecționerul Braziliei, Mano Menezes, a fost demis, vineri, din funcția pe care o ocupa din 24 iulie 2010.
Menezes, care i-a succedat în funcție lui Carlos Dunga, după CM-2010, a fost foarte criticat după eliminarea Braziliei în sferturile Copei America 2011.
Sursa: Mediafax