Cel mai bun din Spania, rezervă la națională

Deși are numai trei selecții în naționala Spaniei, Victor Valdes
este cel mai eficient portar din istoria primei ligi iberice.
Catalanul a jucat 289 de meciuri în Primera până acum, iar în 45%
dintre ele nu a încasat gol! Pe locul secund se clasează Miguel
Reina, tatăl actualului portar de la Liverpool.

Iker Casillas, portarul lui Real Madrid, are 118 meciuri în
naționala Spaniei și, la numai 29 de ani, a câștigat cele mai
importante trofee, dar, într-un top al celor mai eficienți portari
din Primera, este abia pe locul 10! Primul în clasament este Victor
Valdes, de la Barcelona, care a debutat pentru Spania pe 3 iunie
2010, la fix zece ani de la primul meci la națională al lui Iker.
„Extraterestrul” a strâns doar trei selecții, dar a jucat 289 de
meciuri în prima ligă spaniolă, iar în 130 dintre ele nu a primit
gol. Cu un procentaj de 45%, catalanul este pe primul loc, urmat de
Reina. Nu de actualul portar al lui Liverpool, ci de tatăl
acestuia, Miguel, care a apărat poarta Barcelonei și a lui Atletico
Madrid.

Villa
golgheter, Xavi cel mai bun din istorie

Partida jucată vinerea trecută între Spania și Cehia, scor 2-1, în
preliminariile Campionatului European din 2012, a scos în prim-plan
alți doi fotbaliști de-ai lui Guardiola. David Villa, marcatorul
golurilor, a ajuns la 46 de reușite în tricoul Spaniei, devenind
cel mai bun marcator din istoria reprezentativei iberice. În
aceeași partidă, Xavi a bifat a 100-a selecție, la câteva zile după
ce fanii l-au votat cel mai bun jucător din istoria naționalei.

Victor Valdes a
fost ales de trei ori cel mai bun portar din campionatul Spaniei:
în sezoanele 2004-05, 2008-09, 2009-10

15
goluri
a încasat Valdes în 29 de meciuri din
campionat în acest sezon, în timp ce Casillas a primit 21 în tot
atâtea partide

CEI
MAI EFICIENȚI PORTARI DIN ISTORIA PRIMEREI
DIVISION

1. Valdes 45%
289 meciuri, 130 fără gol primit
2. Miguel Reina 40%
312 meciuri, 126 fără gol primit
3. Buyo 39%
542 meciuri, 213 fără gol primit

Se
joacă până la urmă

Deși terenul din Kaunas se află într-o stare foarte proastă, UEFA
nu a dictat suspendarea partidei dintre Lituania și Spania, din
această seară. „Nu era indicat ca meciul să se amâne,
fiindcă avem un calendar foarte încărcat, dar în actualele condiții
nu se poate juca fotbal”
, a spus selecționerul ibericilor,
Vicente Del Bosque. Dezamăgite de faptul că partida va avea loc au
fost chiar și gazdele: „Nici nouă nu ne convine să jucăm pe
acest teren”
, a declarat unul dintre cei mai importanți
jucători ai lituanienilor, Semberas.

Publicat: 29 03. 2011, 08:38
Actualizat: 29 03. 2011, 08:39