Cele mai frumoase echipamente de la Euro? Imagini cu noile tricouri au scăpat pe net. FOTO | Cum se vor îmbrăca Rooney & Co
- Anglia face parte din Grupa B la Euro 2016, alături de Rusia, Țara Galilor și Slovacia
Au mai rămas șase luni până la startul Campionatului European de fotbal 2016, iar cele 24 de formații intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru turneul final din Franța, din toate punctele de vedere.
În aceste zile, pe net au apărut imagini cu ceea ce pare a fi echipamentul pregătit de sponsorul tehnic Nike pentru jucătorii Angliei. Fotografiile par autentice și au fost primite cu entuziasm de suporterii britanici, care se obișnuiseră să fie dezamăgiți în anii precedenți.
Wayne Rooney și Compania vor purta tricouri în culorile tradiționale (alb – primul echipament, roșu – echipamentul de deplasare), iar fanii glumesc spunând că, măcar din acest punct de vedere, Anglia va străluci la EURO. Deși naționala Albionuli s-a calificat la turneul final cu 10 victorii din tot atâtea meciuri, fanii britanici încearcă să nu-și facă speranțe prea mari înainte de EURO, având în memorie experiența recentă de la CM 2014, când Anglia a părăsit prematur competiția, terminând pe ultimul loc al Grupei D.