După ce face o scurtă prezentare a imensei țări asiatice, The Sun le aduce aminte cititorilor de filmul Borat, pelicula în care actorul englez Sacha Baron Cohen ridiculizează istoria și cultura acelei tari. Cât de fair-play a fost demersul său, nu este subiectul prezentului articol.
Ideea este că, odată stabilit ce și cum, tabloidul vrea să ne asigure că reprezentativa Albionului nu are deloc un meci ușor cu nationala kazahă, partida contând pentru preliminariile CM. Pentru exemplificare, ne este prezentat un clasament cu cele mai triste rezultate înregistrate, de-a lungul istoriei, de echipa pregatită acum de Fabio Capello. Ordinea este inversă și nu s-a ținut cont de aspectul cronologic.
Nr. 10. Anglia – Scoția 2-3 (1967)
Băieții lui Alf Ramsey încă trăiau bucuria câștigării, la ei acasă, a primului și, până acum, singurului titlu mondial din istorie. Potrivit sursei citate, "scoțienii le-au șters zâmbetele de pe fețe și le-au sunat deșteptarea", este caracterizarea acestui rezultat înregistrat împotriva verișorilor scoțieni.
Nr. 9. Anglia – Croația 2-3 (2007)
Naționala ex-iugolslavă este o formație puternică, nu-i nicio rușine să pierzi în fața unor asemenea fotbaliști. "Dar, imaginea lui Steve McLaren și a umbrelei sale sub ploaia care cădea în rafale deasupra stadionului Wembley reprezintă o amintire de coșmar", crede The Sun. Gazdele nu aveau nevoie decât de un meci egal pentru a fi la turneul final, dar nu au fost în stare să scoată nici măcar un egal din această partidă.
Nr. 8. Anglia – Ungaria 3-6 (1953)
În anii care au urmat celei de-a doua conflagrații mondiale, englezii se considerau ca fiind o națiune definitorie pentru fotbalul mondial. "Dar, Ferenc Puskas și băieții din pusta maghiară le-au demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa…", notează analistul de la susnumitul tabloid. De altfel, comentatorul radiofonic al acelei partidei, Szepessy, încheiat cu un mesaj adresat națiunii vecine: "Să curgă vinul! Să cânte muzica!"
Nr. 7. SUA – Anglia 2-0 (1993)
Băieții lui Graham Taylor au zburat în State cu credința că se duc acolo ca să se antreneze în vederea meciului cu Norvegia. "Dar, ne-a dat gol până și țapul acela amator de rock", după cum l-a caracterizat pe Alexi Lalas corespondentul ziarului la acel meci. Dar, "acesta nu era decât începutul dezastrului, care va conduce la ratarea calificării pentru mondialul din State", notează analistul din Albion.
Nr. 6. Țara Galilor – Anglia 4-1 (1980)
Englezii se prezentau la acel meci după o serie de șase victorii consecutive, ultima fiind consemnată chiar împotriva Argentinei, campioana mondială en-titre. "Galezii, însă, nu ne-au arătat niciun fel de respect și ne-au administrat cea mai severă înfrângere din ultimii 16 ani", precizează ziarul.
Nr. 5. Anglia – Australia 1-3 (2003)
Partida, care a consemnat debutul lui Wayne Rooney în națională, a demonstrat că "nu mai avem niciun fel de orgoliu." În schimb, o altă publicație făcea remarca, inspirată, că "îi batem pe australieni doar la baschet în scaune cu rotile." Nr. 4. Anglia – Scoția 1-5 (1928)
"Am fost creștinați de scoțieni", notau ziarele vremii, care remarcau că "avem, totuși, un public minunat…"
Nr. 3. Norvegia – Anglia 2-1 (1981)
"Maggie Thatcher (premierul britanic din acea vreme, n.n.), băieții tăi au încasat-o al naibii de frumos", a fost finalul comentariului norvegianului Bjorge Lillelien. Cuvintele au fost spuse, evident, în engleză, limba lui Shakespeare fiind extrem de răspândită în țările nordice. Interesant este că Anglia era în grupă cu tricolorii noștri, băieții pregătiți de Valentin Stănescu dând cu piciorul calificării prin înfrângerea de pe teren propriu cu Elveția.
Nr.2. Irlanda de Nord – Anglia 1-0 (2005)
"Golul lui David Healy a marcat falimentul epocii Eriksson", considera ziarul citat, dar nu credem că a fost chiar asa, englezii practicând un fotbal extrem de generos la Euro 2004, doar ghinionul și vechiul lor blestem, loviturile de departajare, blocând ascensiunea către fazele superioare formației lui Owen&comp.
Nr. 1. SUA – Anglia 1-0
Înfrângerea în fața unei echipe de anonimi, care petrecuse în cazinouri toată noaptea, este considerată cea mai jenantă din istorie. Acest meci a inspirat chiar Hollywood-ul, filmul dedicat celor pe care America îi consideră eroi numindu-se "The game of their lives." Ca o curiozitate, înaintea partidei, selecționerul englezilor a afirmat, textual, că "pe lumea asta, doar două nații nu știu să joace fotbal. Eschimoșii și… americanii!"
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER