Cele trei opțiuni pe care le au pe masă liderii fotbalului spaniol în plină pandemie de coronavirus. Ce se poate întâmpla cu LaLiga
LaLiga și Asociația Fotbaliștilor Spanioli muncesc din greu pentru a micșora cât se poate de mult efectele negative pe care le are pandemia de coronavirus asupra fotbalului spaniol. Cluburile au primit ordine să se pregătească pentru momentul în care se va relua campionatul.
Cele trei opțiuni pe care le au pe masă liderii fotbalului spaniol în plină pandemie de coronavirus
Astfel, Marca a publicat o listă cu cele trei opțiuni care stau pe masa oficialilor fotbalului spaniol în acest moment:
- Fotbalul va reveni la normalitate în luna mai.
Acesta este cel mai optimist scenariu, care presupune ca echipele să revină pe teren la mijlocul lunii mai și să joace până la sfârșitul lunii iunie sau jumătatea lunii iulie.
Echipele vor fi nevoite să joace câte un meci la fiecare trei zile, cu sau fără suporteri pe stadion.
- Campionatul va fi repornit la sfârșitul verii.
Având în vedere că EURO 2020 nu se va desfășura în acest an, este mult mai fezabilă opțiunea ca LaLiga să revină la mijlocul sau sfârșitul verii. Acest lucru ar însemna ca sezonul 2020 – 2021 să fie reprogramat, iar actualul sezon să se încheie în luna august sau septembrie.
- Campionatul va reveni în septembrie.
Aceasta este una dintre cele mai radicale măsuri, dar pe măsură ce zilele trec, iar pandemia de coronavirus face din ce în ce mai multe victime în Spania, acest scenariu ar putea deveni cât se poate de realist. Dacă LaLiga va reveni în luna septembrie, începutul sezonului 2020-2021 ar trebui reprogramat pentru sfârșitul anului.